COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Pandemie: 10 milioane de copii nu se vor mai întoarce niciodată la școală

Pandemie: 10 milioane de copii nu se vor mai întoarce niciodată la școală

Zece milioane de copii s-ar putea să nu se mai întoarcă vreodată la şcoală din cauza pandemiei de coronavirus. Abandonul şcolar creşte în rîndul celor care provin din mediile defavorizate, arată un nou raport al organizaţiei caritabile „Salvaţi copiii”, transmite digi24.ro.

Pentru prima dată în istoria omenirii, o întreagă generaţie de copii la nivel mondial şi-a întrerupt educaţia, potrivit raportului.

Din cauza măsurilor adoptate pe fondul pandemiei de coronavirus, pînă la 9,7 milioane de copii sunt afectaţi de închiderea şcolilor şi există riscul ca aceştia să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală, din motive socio-economice.


Organizaţia a avertizat că noua criză ar putea lăsa un deficit de 77 miliarde de dolari în bugetele educaţiei din ţările cu venituri mici şi mijlocii pînă la sfîrşitul anului 2021. „Salvaţi copiii” a cerut guvernelor şi investitorilor să aloce fonduri pentru a crea un nou plan de educaţie globală pentru a diminua abandonul şcolar.

„Aproximativ 10 milioane de copii nu se vor mai reîntoarce niciodată la şcoală iar acest aspect ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru guvernele ţărilor lumii. Trebuie investit urgent în educaţie pentru a contracara abandonul şcolar”, a declarat Inger Ashing, directorul general al „Salvaţi copiii”, scrie Mediafax.

Copiii din medii defavorizate, fără acces la educaţie şi lipsiţi de orice fel de material didactic sînt cei mai afectaţi de actuala criză. Înainte de începerea pandemiei, aproximativ 258 de milioane de copii şi adolescenţi abandonau prematur şcoala.

Raportul enumeră 12 ţări unde tinerii sînt cel mai expuşi riscului de a rămîne în urmă: Niger, Mali, Ciad, Liberia, Afganistan, Guinea, Mauritania, Yemen, Nigeria, Pakistan, Senegal şi Coasta de Fildeş.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load