COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Pandemia întîrzie analizarea cutiilor negre ale Boeing ucrainean doborît

Pandemia întîrzie analizarea cutiilor negre ale Boeing ucrainean doborît

Canada şi alte ţări au cerut Teheranului să suspende descărcarea datelor din cutiile negre ale avionului ucrainean doborît de Iran, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de noul coronavirus, a făcut cunoscut duminică Ottawa, relatează AFP.

Iranul a contactat săptămîna trecută ţările implicate în anchetă pentru a le întreba cînd vor putea trimite experţi să asiste la această operaţiune, a precizat Biroul pentru securitatea transporturilor al Canadei (BST) într-un e-mail, scrie agerpres.

Subliniind că ţările implicate sînt "nerăbdătoare ca datele din cutiile negre să fie descărcate şi analizate", preşedinta BST, Kathy Fox, a precizat că "toate au dat acelaşi răspuns, cu alte cuvinte călătoriile sînt imposibile în prezent şi fără îndoială pentru cîtva timp" din cauza restricţiilor impuse după pandemia de COVID-19.

Avionul companiei Ukraine International Airlines cu destinaţia Kiev a fost doborît "din greşeală" de armata iraniană la puţin timp după decolare la 8 ianuarie. Din cele 176 de victime de la bord, 57 erau cetăţeni canadieni şi alte 29 aveau statutul de rezident permanent în Canada.

BST consideră că reprezentanţii din ţările implicate trebuie să fie prezenţi pentru descărcarea datelor din cutiile negre şi că operaţiunea trebuie să fie amînată "pînă cînd situaţia se ameliorează suficient pentru a permite călătorii în maximă siguranţă".

"Ne aşteptăm ca Iranul să îşi onoreze angajamentele în privinţa descărcării odată ce condiţiile se vor ameliora", a mai afirmat Kathy Fox.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load