COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Obama consideră „un dezastru haotic absolut” modul în care Trump gestionează criza

Obama consideră „un dezastru haotic absolut” modul în care Trump gestionează criza

Fostul preşedinte american Barack Obama a declarat că modul în care succesorul său Donald Trump a gestionat pandemia de coronavirus a fost un „dezastru haotic absolut”, a relatat sîmbătă presa americană.

A fost un dezastru haotic absolut și asta se întîmplă cînd ai minte numai „ce e bun pentru mine în asta” și „la naiba cu toți ceilalți” și aceasta este gîndirea care conduce guvernul nostru - a spus Barack Obama.

Donald Trump este acuzat de criticii săi că mai întîi a minimalizat ameninţarea pandemică, apoi a dat instrucţiuni contradictorii şi confuze, între apelurile la prudenţă şi graba în ceea ce priveşte redresarea economiei, transmite digi24.ro.


Încă foarte popular în rîndul democraţilor, Barack Obama a lăsat deja să se înţeleagă că miliardarul republican a igonorat avertismentele cu privire la riscurile unei pandemii.

Criticile au fost formulate de fostul preşedinte democrat vineri seara în cadrul unei convorbiri telefonice de o jumătate de oră cu foşti membri și colaboratori ai administrației sale. El a justificat astfel de ce este nevoie să fie aleși lideri buni și de ce crede că democrații trebuie să-l susțină pe fostul vicepreședinte Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, în care îl are de înfruntat pe Donald Trump. Convorbirea a avut drept scop să-i încurajeze pe foștii săi colaboratori să se implice în campania lui Joe Biden, scrie CNN.

„Alegerile care se apropie sînt importante la fiecare nivel, pentru că vom avea de înfruntat nu doar un individ sau un partid politic”, a spus Obama. „Vom lupta împotriva unor tendințe pe termen lung, cum sînt egoismul, tendința de a fi tribali, de a fi divizați și de a-i vedea pe ceilalți drept dușmani”, tendințe ce riscă să caracterizeze viaţa americană, a punctat fostul președinte.

„De aceea, am de gînd să petrec cît timp va fi nevoie și să fac campanie cît de intens pot pentru Joe Biden”, a anunțat fostul președinte.

După ce luna trecută și-a exprimat oficial susținerea pentru fostul său vicepreședinte, Obama a promis că se va implica mai mult în campanie. „Sper că și voi simțiți aceeași nevoie urgentă ca și mine”, le-a spus Obama foștilor colaboratori în convorbirea telefonică avută vineri.

Yahoo News a obținut o înregistrare audio a convorbirii.

Un purtător de cuvînt al lui Barack Obama a refuzat să comenteze pe marginea acestor remarci ale fostului președinte. Pe de altă parte, Casa Albă a respins criticile și a spus că răspunsul pe care președintele Trump l-a dat în criza coronavirusului a fost „fără precedent și a salvat viețile americanilor”.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load