COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

O femeie a gătit mîncare în timp ce a fost operată pe creier

O femeie a gătit mîncare în timp ce a fost operată pe creier

O italiancă în vîrstă de 60 de ani a gătit măsline pane în timp ce a fost operată pe creier pentru a-i fi înlăturată o tumoare din lobul temporal stîng, scrie BBC.

Neurochirurgul de la spitalul Riuniti din Ancona a spus că intervenţia care a durat două ore şi jumătate a decurs foarte bine, transmite News.ro.

Pacienta a pregătit 90 de măsline în decurs de o oră.


Operaţia pe creier în timp ce pacientul este treaz este realizată astfel pentru a trata anumite afecţiuni neurologice precum tumori care afectează zone ale creierului responsabile cu vederea, mişcarea sau vorbirea. Pentru a ajuta chirurgul să intervină cît mai puţin în ţesutul sănătos, pacientul poate fi întrebat diverse lucruri sau angajat în diferite activităţi în timpul operaţiei.

Sînt cunoscute cazuri în care pacienţi au cîntat la vioară sau chitară ori au purtat conversaţii în limbi străine, însă gătitul nu este cunoscut ca activitate solicitată pînă acum.

Lobul temporal stîng controlează vorbirea, memoria şi mişcarea părţii drepte a corpului. Neurochirurgul Roberto Trignani a declarat pentru agenţia Ansa că metoda „ne permite să monitorizăm pacientul în timp ce lucrăm pe funcţiile creierului şi să ne calibrăm acţiunea”.

Trignani, care a făcut parte din echipa de 11 medici şi asistente ce au participat la operaţie, a realizat în ultimii ani aproximativ 60 de intervenţii de acest fel.

Unui alt pacient din Ancona i-a fost cerut să urmărească desene animate.

Prepararea acestor măsline este un proces mai complicat. Măsline verzi sînt date prin făină, ou şi pesmet înainte de a fi prăjite.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load