O colecţie de artă contemporană cu peste 900 de opere, confiscată

O colecţie de artă contemporană cu peste 900 de opere, confiscată

Autorităţile din Portugalia au confiscat operele uneia dintre cele mai importante colecţii de artă contemporană din ţară, pe care proprietarul său bogat, plin de datorii, voia să o ascundă de creditori.


"A existat o decizie a tribunalelor în acest sens", a declarat un purtător de cuvînt al Ministerului Culturii, fără alte precizări, confirmînd informaţii din presă.


Trei bănci portugheze încercau, fără succes, de mai multe luni să recupereze aceste tablouri pe care omul de afaceri portughez José Berardo le oferise drept garanţie pentur un împrumut de aproape un miliard de euro. 


Potrivit presei, trei bănci au sesizat tribunalele cu scopul de a obţine confiscarea acestei colecţii care rămîne pentru moment în custodia statului. 


Principalele opere din colecţie, care numără peste 900 de piese, sînt deja expuse la Lisabona din 2006 în virtutea unui acord între muzee şi José Berardo.


Ansamblul colecţiei, care cuprinde opere de Gerhard Richter, Francis Bacon, Piet Mondrian sau Joan Miro, a fost evaluat în epocă la 316 milioane de euro, dar valoarea lor ar putea să se dubleze în funcţie de evoluţia pieţei de artă. 


Potrivit presei portugheze, justiţia a confiscat deja alte active ale lui Berardo, între care o proprietate pe insula sa natală Madera, pe care a părăsit-o în 1963 pentru a face avere în Africa de Sud. 


Omul de afaceri, în vîrstă de 75 de ani, a căzut în dizgraţie după o audiere care a avut loc în luna mai în faţa unei comisii de anchetă parlamentare privind gestionarea băncii publice Caixa Geral de Depositos (CGD). Banca este acuzată că a acordat importante împrumuturi fără garanţii necesare. 


Berardo a împrumutat în total 962 de milioane de euro de la CGD, dar şi de la BCP (Banco Comercial Portugues) şi de la fosta bancă Espirito Santo, (în prezent Novo Banco), cu scopul de a achiziţiona acţiuni de la BCP pentru a deveni al treilea acţionar. 


El a oferit operele din colecţia sa de artă drept garanţie pentru aceste împrumuturi, dar a încercat imediat să-i împiedice pe creditorii săi prin diverse subterfugii să le confişte. 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load