X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

O bijuterie din mormîntul lui Tutankhamon, ”ruptă” din univers

28 mai. 2019,, 04:30   Externe
2539 0

Mormîntul faraonului Tutankhamon se dovedeşte a fi un izvor de mistere, dar şi de răspunsuri legate de istoria Egiptului Antic.

Una dintre bijuteriile cu care a fost înhumat faraonul Tutankhamon foloseşte ca piesă centrală o bucată de sticlă care s-a format în condiţiile specifice ale ciocnirii unui asteroid de sol, notează Space.com.

Bucata de sticlă provine din impactul unui asteroid cu nispiul deşertului care se întindea între Egipt şi Libia în urmă cu 29 de milioane de ani. Piesa a reprezentat punctul de plecare al unui studiu despre sticla din deşertul libian, care pune în discuţie modul de formare şi originea acesteia.

În ceea ce priveşte originea sticlei din deşertul libian, oamenii de ştiinţă operează cu două mari teorii. Prima dintre cele două teorii sugerează că originea acestui tip particular de sticlă s-ar afla în dezintegrarea în atmosferă a unui corp cosmic. Astfel, sub acţiunea presiunii şi a căldurii cauzate de frecarea cu aerul, materialul acestui corp s-a transformat în acest tip de sticlă.

Cea de a doua teorie şi cea în favoarea căreia autorii studiului argumentează este că sticla din care este realizată piesa centrala a uneia dintre bijuteriile faraonului Tutankhamon a luat naştere la impactul unui asteroid cu nispurile deşertului libian, în urmă cu 29 de milioane de ani. Acest impact ar fi creat condiţiile necesare, presiune şi căldură specifice, pentru ca sticla să se formeze.


„Atît impactul cu solul, cît şi dezintegrarea în atmosferă conduc spre formarea sticlei”, explică geologul Aaron Cavosie, de la Universitatea Curtin, Australia, şi co-autor principal al studiului. „Totuşi, doar un impact cu solul creează undele de şoc necesare formării unor structuri cristaline asemănătoare cu cea a mostrei”, adaugă acesta.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?