X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Noi semne de „terorism alimentar” în Australia

24 sep. 2019,, 00:30   Externe
3291 0

O femeie din Australia a ajuns la spital după ce a înghițit un ac aflat într-o căpșună - un nou incident bizar petrecut în această țară, după scandalul de anul trecut în care au fost descoperite sute căpșuni cu ace înfipte în ele, incidente catalogate drept „terorism alimentar”, informează Agerpres.

Potrivit presei locale, la un supermarket din Melbourne a fost descoperit un ac de cusut într-o căpşună, incidentul fiind adus la cunoştinţa autorităţilor pe 10 septembrie.

Un alt doilea caz, mai grav, a fost descoperit luni, cînd o femeie de 30 de ani a fost transporată la spital după ce a mîncat o căpșună.

„A luat o muşcătură şi a ieşit la iveală un ac mare, cam cît toată lungimea căpşunii", a precizat tatăl victimei.

„Întrucît a resimţit jenă la nivelul gîtului, am transportat-o la camera de gardă unde a făcut radiografii care au confirmat că nu este vorba despre ceva metalic, ci despre ceva blocat la nivelul gâtului, care se deplasează în jos'', a adăugat acesta.


În urma celor 200 de incidente produse la sfârşitul lui 2018, sectorul căpşunilor din Australia a fost grav afectat, numeroase produse fiind scoase de la comercializare, iar prejudiciile fiind estimate la 12 milioane de dolari australieni.

Incidentele au fost catalogate, la acea vreme, drept „terorism alimentar”.

Cultivatorii speră ca anul acesta industria căpşunilor să revină la normal, după arestarea şi condamnarea unui bărbat de 50 de ani care lucra la ambalarea căpşunilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?