COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Nicioadată nu e tîrziu să faci carte. Absolvent la aproape 100 de ani

Nicioadată nu e tîrziu să faci carte. Absolvent la aproape 100 de ani

Un italian a absolvit facultatea ca șef de promoție la 96 de ani. E veteran de război și nici măcar pandemia nu l-a împiedicat să își îndeplinească visul – să obțină licența în istorie și filosofie.

Emoționat pînă la lacrimi, Giuseppe Paterno își trăiește visul cu ochii – ține în mînă diploma de licență. La 20 de ani cînd poate ar fi trebuit să înceapă studiile, a plecat pe front în Al Doilea Război Mondial. Cînd s-a întors, și-a întemeiat o familie pe care a trebuit să o întrețină și iar n-a avut timp de școală. La 30 de ani, abia, a terminat liceul, iar acum, la 96, e cel mai bătrîn absolvent de facultate din Italia.

Primii doi ani de studii au fost simpli, lucrările și le redacta la mașina de scris primită cadou cînd a ieșit la pensie, iar documentarea o făcea la bibliotecă. Situația s-a schimbat radical odată cu pandemia de coronavirus. A trebuit să învețe să lucreze la calculator și să se pregătească pentru examene online.

Acum că a încheiat socotelile cu școala, Giuseppe vrea să se apuce de scris și să recitească acele cărți pe care, crede el, nu le-a studiat suficient.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load