Netanyahu: Israelul nu este „stat pentru toţi cetăţenii săi”

Netanyahu: Israelul nu este „stat pentru toţi cetăţenii săi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat duminică faptul că Israelul nu este statul-naţiune „pentru toţi cetăţenii săi”, ci „numai pentru poporul evreu”, excluzînd populaţia arabă a ţării, în plină campanie pentru alegerile legislative din 9 aprilie.


Netanyahu a reacţionat duminică dimineaţă pe contul său de pe Istagram la o polemică declanşată de afirmaţiile făcute anterior pe o reţea de socializare de actriţa de comedie Rotem Selah. El a evocat de asemenea acest subiect în deschiderea şedinţei săptămînale a cabinetului său.


Actriţă şi manechin foarte popular, Rotem Selah a scris un text în apărarea drepturilor minorităţii arabe, care reprezintă 17,5% din populaţie, afirmînd că „statul Israel este stat pentru toţi cetăţenii săi”.


Benjamin Netanyahu a reacţionat declarînd că toţi cetăţenii, inclusiv arabi, se bucură de drepturi egale, dar a reamintit existenţa unei legi controversate, adoptată anul trecut, potrivit căreia Israelul este statul naţiune al poporului evreu.


„Israelul nu este statul pentru toţi cetăţenii săi, întrucît potrivit legii fundamentale asupra naţiunii pe care am adoptat-o, Israelul este statul-naţiune al poporului evreu şi numai al poporului evreu”, a scris Netanyahu.


„Aşa cum aţi scris, nu există nicio problemă cu cetăţenii arabi din Israel. Aceştia au aceleaşi drepturi ca noi şi guvernul Likud a investit mult mai mult în sectorul arab decît orice alt guvern”, a adăugat el, referindu-se la partidul său de dreapta.


Netanyahu a fost acuzat de opoziţie că i-a diabolizat pe arabii israelieni înainte de alegeri, în scopul de a creşte rata de participare a alegătorilor de dreapta.


Dreapta afirmă din partea sa cu regularitate că deputaţii arabi israelieni sînt agenţi ai cauzei palestiniene.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load