Navalnîi a depus plîngere în urma otrăvirii sale

Navalnîi a depus plîngere în urma otrăvirii sale

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a depus plîngere în urma otrăvirii a cărei victimă afirmă că a fost în detenţie, a anunţat avocatul său, relatează Reuters.


Opozantul, care ispăşeşte o pedeapsă la 30 de zile de detenţie după ce îndemnat la organizarea unei manifestaţii ilegale, a sesizat Comitetul de anchetă la Moscova, a precizat Vadim Kobzev.


Oaia neagră a Kremlinului, Navalnîi a fost spitalizat de urgenţă duminică, în urma unei ”alergii” violente, potrivit autorităţilor.


Medicul său a anunţat că pacientul prezenta simprome ale unei otrăviri, o acuzaţie respinsă, cu examene medicale ca dovadă, de către conducerea spitalului în care a fost internat opozantul.


Însă medicul său, Anastasia Vasilieva, şi-a menţinut versiunea. Ea a declarat că spitalul respectiv nu dispune de echipamentul necesar în vederea efectuării unor examene toxicologice riguroase.


Navalnîi a fost trimis înapoi în celulă la începutul săptămînii. O cerere de eliberare anticipată, pe motive de sănătate, i-a fost respinsă.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load