Musulmanii din întreaga lume sărbatoresc Eid al Adha

Musulmanii din întreaga lume sărbatoresc Eid al Adha

Musulmanii din întreaga lume sărbatoresc Eid al Adha, Sărbătoarea Sarcrificiului.

În această zi musulmanii se adună în familii, pentru a sacrifica un berbec, (sau o oaie, vacă, cămilă), iar carnea animalului trebuie împărţită în trei părţi egale. Prima parte se manîncă imediat după sacrificare, a doua parte la fel se lasă în familie, iar ultima parte se împarte săracilor. Eid Al Adha, numită şi Sărbătoarea Sacrificiului, comemorează marea încercare la care a fost supusă credinţa profetului Abraham (Avraam), atunci cînd Dumnezeu i-a cerut să-şi jertfească propriul fiu.

Această sărbătoare este celebrată de către toţi musulmanii din lume inclusiv de cei din Moldova.

De altfel, credincioşii din toate religiile monoteiste recunosc şi sărbătoresc într-un fel sau altul acest sacrificiu. Anul această Eid al Adha va dura pînă în data de 15 august.

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load