Motivul hazliu pentru care o secţie de poliţie din Paris s-a închis

Motivul hazliu pentru care o secţie de poliţie din Paris s-a închis

O secţie de poliţie din nord-estul Parisului a trebuit să fie evacuată duminică după ce a fost invadată de purici, a informat un sindicat al poliţiştilor.


„Secţia de poliţie a fost închisă pînă la noi informaţii!”, scria pe un afiş lipit de intrarea în secţia din arondismentul 19 din Paris.


Sindicatul a informat pe Twitter că secţia a fost victima unei „invazii de purici”, condiţiile de muncă fiind astfel „intolerabile” timp de mai multe zile.


În ciuda eforturilor de dezinsecţie, situaţia, care a început acum trei săptămîni, s-a înrăutăţit joi, ofiţerii fiind muşcaţi constant, conform postului de radio France Bleu Paris.


Unii dintre poliţişti au dus şi acasă puricii, conform liderului de sindicat Emmanuel Cravello.


„Mai mulţi colegi s-au dus la medic avînd multe muşcături. Problema este că unii dintre ei au dus puricii acasă şi acum şi copiii lor au fost muşcaţi. Această situaţie nu poate continua”, a afirmat el.


Sindicatul cere o dezinfectare totală a secţiei, care ar putea dura în jur de 48 de ore.


Lideri de sindicat se vor întîlni luni cu ministrul de Interne Christophe Castaner pentru a discuta despre starea de sănătate a lucrătorilor în situaţii de urgenţă.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load