X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Misterul „pădurii îndoite” (FOTO)

28 ian. 2019,, 04:32   Externe
7684 0

Într-o zonă mai izolată din vestul Poloniei, lîngă orăşelul Gryfino, se află o pădure ciudată, cu copaci curbaţi într-un mod inexplicabil.

În această pădure există aproximativ 400 de pini care au crescut îndoit, cu un unghi de 90 de grade la baza trunchiului.

Şi mai ciudat este că aceştia sînt înconjuraţi de o zonă mai mare de pădure în care pinii sînt drepţi, normali.

Experţii cred că ciudaţii copaci au fost plantaţi în jurul anului 1930 şi că au început să se curbeze cînd aveau 7-10 ani.

Există mai multe teorii care încearcă să explice misterul, dar niciuna nu este demonstrată.


O teorie vorbeşte de o anomalie a gravitaţiei în această zonă. Dar gravitaţia ar trage în jos copacii, cu în lateral, mai ales că majoritatea sînt înclinaţi spre nord. La fel, gravitaţia ar fi afectat şi copacii care sînt drepţi.

O altă teorie vorbeşte despre o zăpadă abundentă care ar fi acoperit copacii cînd erau puieţi. Iarna grea ar fi fost urmată de o primăvară foarte lungă, astfel că zăpada s-a topit foarte încet, afectînd creşterea arborilor.

Nici această variantă nu exlică însă de ce alţi pini din apropiere nu au fost afectaţi.

Alţii cred că totul a început în timpul invaziei Poloniei, cînd tancurile inamice ar fi turtit puieţii, iar apoi copacii au crescut deformaţi.

Dar, dacă aşa s-ar fi întîmplat, copacii nu şi-ar mai fi revenit deloc, iar în plus este greu de crezut că tancurile au strivit doar anumiţi arbori.

Teoria cea mai plauzibilă, dar mai puţin spectaculoasă, susţine că arborii au fost determinaţi de oameni să crească în acest fel.

Astfel, fermierii ar fi modificat pinii pentru a obţine lemn pentru construcţii care să aibă o anumită formă. Copacii curbaţi sînt utili în special pentru construirea de corăbii.

Invazia Poloniei i-a întreruptă însă pe fermieri, care au abandonat pădurea, lăsînd astfel acest pîlc de copaci cu forme ciudate.

În prezent, localnicii nu ştiu povestea pădurii bizare, pentru că oraşul din apropiere a fost distrus în timpul războiului şi refăcut abia în anul 1970.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?