Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Mai multă pizza, mai puține legume în meniul elevilor din SUA

21 ian. 2020,, 04:30   Externe
2456 0

Pizza, hamburgerii şi cartofii prăjiţi vor fi incluse din nou în meniurile cantinelor din colegiile americane, la ordinul preşedintelui american Donald Trump, care a anulat standardele nutriţionale impuse de fosta Primă Doamnă a SUA, Michelle Obama.

Mai mult, Trump a luat această decizie chiar de ziua de naştere a lui Michelle, care a împlinit vineri 56 de ani şi care în cei opt ani la Casa Albă a luat mai multe măsuri pentru a combate obezitatea infantilă.

Noile reguli vor permite şcolilor să reducă din cantitatea de legume şi fructe care trebuie inclusă în meniul şcolar. Totodată, şcolile vor putea reduce varietatea de alimente proaspete oferite elevilor.

Propunerea de reformă federală a fost prezentată vineri de o agenţie a Departamentului Agriculturii din SUA, a cărei responsabilitate este să stabilească meniurile pentru cei aproape 30 de milioane de elevi din cele 99.000 de şcoli, notează EFE, preluată de agerpres.ro.

„Şcolile şi districtele şcolare continuă să ne spună că încă se aruncă multe alimente şi că este nevoie de o mai mare flexibilitate pentru a le oferi elevilor alimente nutritive şi apetisante. I-am ascultat şi ne-am pus pe treabă”, a declarat secretarul agriculturii, Sony Perdue, citat într-un comunicat de presă.


Noile norme au fost denunţate de grupuri preocupate de nutriţia minorilor, precum „Asociaţia pentru o Americă mai sănătoasă”, în care Michelle Obama deţine poziţia de preşedinte onorific. Într-un comunicat, directoarea asociaţiei, Nancy E. Roman, a declarat că noile norme reprezintă „un pas în direcţia greşită” şi a apreciat că, „lăsînd politica deoparte, ştiinţa a demonstrat că trebuie crescut consumul de fructe şi legume” pentru efectul lor favorabil asupra sănătăţii, mai ales pentru copii.

În contrapartidă, alte grupuri, precum Consiliul Naţional al Cartofului, au salutat noile norme. Consiliul menţionat, un grup de presiune care militează pentru creşterea consumului de cartofi, a scris pe Twitter că acest produs conţine mari cantităţi de proteine, fibre şi carbohidraţi de care „copiii de vîrstă şcolară au nevoie pentru a avea succes la şcoală”.

De cînd a ajuns la Casa Albă, în ianuarie 2017, Trump a relaxat standardele privind alimentaţia în şcoli.

În SUA, peste o treime dintre adulţi şi circa 18% dintre persoanele cu vîrste între 2 şi 19 ani sînt obeze, potrivit ultimelor date ale Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?