Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Lukașenko a îndemnat belarușii să aibă încredere în informațiile oficiale despre situația privind pandemia

21 apr. 2020,, 21:15   Externe
1661 0

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, sfătuiește populația ca, în situația privind coronavirusul, să aibă încredere în informațiile oficiale, dar nu în unele posturi de televiziune rusești, care, potrivit lui, nu poartă răspundere pentru nimic.

El a declarat despre aceasta marți, în timpul întrevederii cu angajații companiei "Slavyanka" în Bobruisk, care, în legătură cu pandemia a început producția de mijloace individuale de protecție, a anunțat serviciul de presă al președintelui.

Potrivit lui, trebuie să citim, să tragem concluzii și să credem pe cel de la care "vei putea cere socoteală mai tîrziu. El a menționat că autoritățile belaruse "nu au mințit niciodată și nu mint nici acum".

Lukașenko a reamintit că anterior autoritățile au invitat în republică experți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru a risipi îndoielile și neîncrederea în informațiile oficiale. "Ei nu ne iubesc, aceasta este o organizație internațională care are destulă politică. Ei au mers peste tot, au mers chiar și în saloane, ceea ce nu mă așteptam, - a spus Lukașenko. Ca specialiști, ei spun: puterea nu minte".

Numărul cazurilor înregistrate de infecție cu coronavirus în Belarus la 20 aprilie a crescut pînă la 6264. În țară nu a fost introdusă carantina, au loc pregătiri pentru paradă cu prilejul Zilei Victoriei, a fost reluat procesul de învățămînt în școli. OMS a lucrat în Belarus în perioada 8-11 aprilie. Drept rezultat, ea a publicat o listă de recomandări pentru autoritățile republicii în condițiile răspîndirii coronavirusului.


În special, s-a menționat că, deoarece izbucnirea COVID-19 în republică intră în faza de transmitere în rîndul populației, țara trebuie să ia anumite măsuri "pentru a crește distanța fizică la nivelul întregii comunități". OMS recomandă amînarea tuturor activităților în masă - atît sportive, cît și religioase, culturale, precum și trecerea școlilor și universităților la învățămîntul la distanță.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?