COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Jurnalul unui locuitor al orașului Wuhan care s-a vindecat de coronavirus

Jurnalul unui locuitor al orașului Wuhan care s-a vindecat de coronavirus

Un expat britanic a ţinut jurnalul îmbolnăvirii sale cu noul coronavirus în zilele cînd nu se ştia nimic despre epidemie, relatează Daily Mail.

Connor Reed, în vîrstă de 25 de ani, profesor la o şcoală din Wuhan, originar din Ţara Galiilor, a contractat virusul în luna noiembrie, cînd nu exista o recunoaştere oficială a unei epidemii cu un nou virus. Acesta a aflat ce are cu adevărat abia după ce a reuşit să se vindece după aproximativ douăzeci de zile - el nu a fost tratat în spital, ci a stat acasă, fiind convins că are doar gripă şi pneumonie. Acesta făcea regulat cumpărături la piaţa de peşte din Wuhan.

Ziua 1 – luni, 25 noiembrie:

Sunt răcit. Strănut şi privirea îmi e înceţoşată. Nu e încă atît de rău -pot să muncesc. Am venit aici să predau limba engleză – iar acum sînt manager la o şcoală din Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde locuiesc de 7 luni. Vorbesc bine mandarină şi am un job interesant. Răceala mea nu ar trebui să fie foarte contagioasă, aşa că nu-mi fac griji că merg încă la muncă. Locuiesc singur, deci e puţin probabil să o transmit altcuiva. La ştiri nu am auzit nimic despre viruşi. Nu am de ce să mă îngrijorez. Este doar un guturai.

Ziua 2:


Mă doare gîtul. Beau o cană de apă fierbinte cu miere. Funcţionează.

Ziua 3:

Nu fumez şi rareori beau alcool, dar acum e important să scap de răceală repede, să ma fac bine pentru a continua să muncesc. Doar în scopuri medicinale pun şi puţin whisky în băutura mea fierbinte cu miere.

Ziua 4:

Am dormit ca un bebeluş noaptea trecută. Whiskey-ul chinezesc se dovedeşte a fi un tratament pentru tot felul de boli. Repet isprava şi în seara asta.

Ziua 5:

Am scăpat de răceală. De fapt n-am avut nimic.

Ziua 7:

Am tras concluzii pripite. Mă simt groaznic. Nu mai este doar o răceală. Mă doare peste tot, capul îmi duduie, ochii îmi ard, gîtul mă strînge. Răceala mi-a ajuns în piept şi am o tuse seacă. Asta e gripă şi voi avea nevoie de mai mult decît o băutură fierbinte cu miere, simplă sau cu ingredientul magic, pentru a mă simţi mai bine. Simptomele au năvălit în după-amiaza asta ca un tren şi dacă nu voi avea parte de un miracol peste noapte, n-am cum să ajung mîine la muncă. Mă simt foarte bolnav – dar nu e doar asta, nu vreau să dau gripa asta coleglior mei.

Ziua 8:

Nu merg la muncă azi. Le-am spus că probabil voi lipsi toată săptămîna. Am dureri pînă în oase. Nu-mi pot imagina că îmi va trece prea curînd. Abia mă pot da jos din pat de durere. Stau aşezat confortabil, mă uit la televizor şi încerc să tuşesc cît mai puţin pentru că mă doare tare în piept.

Ziua 9:

Pînă şi pisica mea are o stare proastă. Nu mai e la fel jucăuşă şi nu vrea să mănînce. O înţeleg – şi eu mi-am pierdut pofta de mîncare.

Ziua 10:

Febra persistă. Am terminat sticla de whisky şi nu mă simt în stare să mă duc să iau alta. Nu contează: nu cred că mă ajută la ceva.

Ziua 11:

Brusc starea mea e mai bună – fizic cel puţin. Gripa m-a lăsat. Dar biata mea pisicuţă a murit. Nu ştiu dacă a avut ce am eu, dacă pisicile pot lua gripă de la oameni. Îmi pare teribil de rău.

Ziua 12:

Am avut o recădere. Chiar cînd am crezut că e pe cale să se ducă, a revenit în forţă. Respiraţia mi-a devenit greoaie. Simpla ridicare din pat şi paşii pînă la baie mă obosesc. Transpir, ard, ameţesc şi am frisoane. Televizorul e pornit, dar sînt incapabil să înţeleg ceva. Mă simt prins într-coşmar.

La amiază simt că sufoc. Niciodată n-am fost în halul ăsta de bolnav. Nu pot lua decît cîteva guri de aer, iar cînd expir, plămînii mei sună ca atunci cînd mototoleşti o pungă de hîrtie. Trebuie să consult un doctor. Dacă sun însă la urgenţe va trebui să plătesc pentru ambulanţă. Mă va costa o avere. Sunt bolnav, e drept – dar nu o să mor, nu-i aşa?

Voi supravieţui unui drum cu taxiul, mă gîndesc. Decid să merg la spitalul universitar Zhongnan, penyru că ştiu că acolo studiază mulţi doctori străini. Nu mai sînt deloc raţional în starea mea febrilă, însă vreau să mă consulte un doctor britanic. Ştiu suficient de bine limba aşa că nu e o problemă să chem un taxi. Fac 20 de minute pînă acolo. Cum ajung, sînt diagnosticat cu pneumonie. Deci de asta se auzeau aşa plămînii mei. Mi se fac teste timp de şase ore.

Ziua 13:

Am revenit acasă ieri seară. Mi s-au prescris antibiotice pentru pneumonie, dar nu prea îmi vine să le iau – mi-e teamă că voi dezvolta rezistenţă la ele, iar dacă ajung să mă îmbolnăvesc grav şi chiar am nevoie de ele, nu vor mai avea efect. Prefer să combat asa cu remedii tradiţionale dacă o pot face. Mă ajută să ştiu că e vorba de pneumonie – simpla informaţie mă mai linişteşte. Am doar 25 de ani, iar starea mea de sănătate e bună: nu am motive să mă alarmez. Am nişte alifie Tiger Balm – e destul de similară cu unguentul nostru Vick’s vapour – doar mai puternic. Pun din el într-un vas de apă, mă acopăr cu un prosop şi inhalez vaporii. Merg pe vechile metode. Am şi antibioticele ca variantă de rezervă dacă voi avea nevoie.

Ziua 14:

Repet tratamentul de ieri: inhalaţii. Aştept o oră şi o iau de la capăt.

Ziua 15:

Nu mai ştiu cîte zile au trecut – nu mai disting între ele.

Ziua 16:

O sun pe mama care e în Australia- dacă o sunam mai devreme s-ar fi îngrijorat şi ar fi încercat să ajungă cu primul avion. Dar lucrurile nu merg aşa: durează o veşnicie să obţină o viză de vizitator pentru China. Mă bucur să-i aud vocea, chiar dacă eu abia îngaim: „Mamă, mi-e aşa rău”.

Ziua 17:

Mă simt un pic mai bine, dar nu vreau să-mi fac speranţe. Am mai trecut prin asta.

Ziua 18:

Plămînii mei nu mai trosnesc. Ziua 19: Sunt suficient de întremat încît să mă împleticesc afară pentru a cumpăra alifie Tiger. Nasul meu s-a desfundat destul de bine pentru a simţi mirosul mîncării gătite de vecini şi pentru prima dată după două săptămîni am poftă de mîncare.

Ziua 22:

Speram să mă întorc ala muncă, dar nu am noroc. Pneumonia a trecut – însă corpul mă doare de parcă aş fi fost călcat de un tăvălug. Durerea de la sinusuri mă aruncă în agonie şi am senzaţia că urechile îmi vor exploda. Ştiu că nu e bine, dar îmi masez urechea cu beţişoare, sperînd că durerea va dispărea.

Ziua 24:

Haleluia! Cred că în sfîrşit îmi revin. Cine ar fi crezut că gripa poate fi atît de oribilă?

Ziua 36:

Aud de la un prieten că autorităţile vorbesc cu îngrijorare de răspîndirea unui virus în oraş şi se spune că vor fi restricţionate călătoriile. Asta mă scoate afară pe uşă la magazine, pentru că ştiu ce înseamnă: panică şi asaltul magazinelor. Trebuie să-mi fac provizii cu cele necesare cît mai găsesc ceva.

Ziua 52:

Primesc o notificare de la spital că am fost infectat cu coronavirusul din Wuhan. Presupun că trebuie să mă declar mulţumit că nu-l mai pot contracta – sînt imun de acum. Dacă însă ies pe stradă fără mască risc să fie arestat – autorităţile sînt foarte meticuloase.

Ziua 67:

Un ziar local din Ţara Galiilor care a luat legătura cu mine mi-a spus că poate am luat virusul de la piaţa locală. E un loc grozav de unde să cumperi ieftin, chinezii obişnuiţi îşi iau măncarea de aici, şi eu la fel. N-am văzut niciodată cărni exotice de koala sau lilieci aici – singurele ciudăţenii au fost porcii întregi şi mieii vînduţi cu tot cu cap.

Ziua 72 – 4 februarie:

Ziarele scriu că e fabulos că am încercat să mă vindec cu băuturi fierbinţi cu miere şi insistă cu asta, chiar dacă le explic că nu ştiam ce am. Aş fi vrut să fie aşa simplu.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load