Juncker pălmuit de May? Explicația oficialului european

Juncker pălmuit de May? Explicația oficialului european

Jean-Claude Juncker a ţinut să explice miercuri că are un bandaj pe obraz pentru că s-a tăiat la bărbierit şi le-a cerut în glumă ziariştilor să nu pună această rană pe seama premierului britanic Theresa May, relatează Reuters și Agerpres.

În condiţiile în care în aceste zile există un unghi privind Brexitul aproape pentru orice la Bruxelles, şeful executivului comunitar s-a simţit obligat să le explice ziariştilor de ce poartă un bandaj pe obraz înainte de o întîlnire cu Theresa May. Era îngrijorat, a explicat, ca nu cumva presa să o acuze pe şefa guvernului britanic de un gest provocat de frustrare, transmite Ştiri.md cu referire la digi24.ro

"Vă spun acest lucru ca să nu credeţi că doamna May mi-a provocat această rană", le-a spus Juncker reporterilor în timpul unei scurte apariţii înainte de întîlnirea cu premierul britanic.

El a repetat, cu acest prilej, cu nu aşteaptă un progres notabil de la aceste discuţii, în contextul în care Theresa May face eforturi să-şi asigure sprijinul parlamentului pentru acordul de Brexit înainte de data oficială de ieşire din UE, 29 martie.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load