COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Irlanda relaxează majoritatea restricțiilor impuse în contextul epidemiei

Irlanda relaxează majoritatea restricțiilor impuse în contextul epidemiei

Începînd cu luni în Irlanda a intrat în vigoare cea de-a treia etapă de relaxare treptată a restricțiilor impusă în contextul epidemiei de COVID-19.

Este cel mai impunător pachet de măsuri în comparație cu cele precedente, menit să relanseze economia țării, businessul mic și mijlociu, a relatat postul național RTE, transmite tass.ru

Sîmbăta trecută Prim-ministrul țării, Leo Varadakar, a confirmat că planul de ieșire rapidă din carantină elaborat de Guvern anterior rămîne în vigoare. Sînt ridicate toate restricțiile asupra circulației cetățenilor în interiorul țării, a fost majorat numărul maximal de participanți la manifestații în masă (în spațiu deschis – pînă la 200 de persoane, în încăperi – pînă la 50). Începînd cu ziua de luni în Irlanda încep să se deschidă frizeriile și saloanele de frumusețe, restaurantele și pub-urile care dețin licență de restaurant. Grădinițele și instituțiile pentru copii de vară vor relua activitatea în regim restrîns. Teatrele, muzeele, sălile de concert, cluburile de fitness vor activa în baza unei scheme care asigură respectarea distanței sociale.

Noul Guvern al Irlandei format sîmbătă urmează să determine pașii ulteriori de ieșire din carantină (etapa a patra, finală de relaxare a restricțiilor va demara la 20 iulie). Astfel, deocamdată rămîne în vigoare carantina de 14 zile pentru toate persoanele care intră în țară, precum și recomandările tuturor cetățenilor Irlandei de a se abține de la călătorii în străinătate cu excepția cazurilor de urgență. Pînă la 9 iulie se presupune că va fi examinată posibilitatea relaxării acestor măsuri, precum și publicată lista verde a țărilor, în care va fi reluată libera circulație.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load