Instanţa supremă îi permite lui Trump să construiască zid din banii Pentagonului

Instanţa supremă îi permite lui Trump să construiască zid din banii Pentagonului

Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite a decis că preşedintele Donald Trump poate redirecţiona 2,5 miliarde de dolari de la Pentagon pentru finanţarea lucrărilor la zidul de la frontiera dintre SUA şi Mexic, informează site-ul agenţiei Reuters.

Instanţa supremă, majoritar conservatoare, a decis cu un raport de voturi de cinci la patru să blocheze o hotărîre a unui tribunal federal din statul California care îi interzicea preşedintelui Donald Trump, un politician republican, să redirecţioneze fonduri de la Pentagon deoarece Congresul nu a specificat acest lucru.

"Wow! Victorie majoră în chestiunea zidului. Curtea Supremă a SUA a anulat o decizie a unei instanţe inferioare, permiţînd continuarea lucrărilor la zidul de sud. Un mare cîştig pentru securitatea la frontieră şi pentru ordinea publică", a reacţionat Donald Trump prin Twitter.

Însă Gloria Smith, avocat al grupului ecologic Sierra Club, a condamnat decizia instanţei supreme din SUA. "Decizia de astăzi de a permite deturnarea fondurilor militare pentru construirea zidului la frontieră va genera izolare şi va distruge comunităţi, terenuri publice şi resurse de apă în California, New Mexico şi Arizona", a spus ea.

Donald Trump a promis, în campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial din 2016, că va construi un zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul. Cel mai probabil, Donald Trump va folosi această temă electorală şi în anul 2020.

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load