Incendiul din Catedrala Notre Dame și Ordinul Sion

Incendiul din Catedrala Notre Dame de Paris nu este uitat de publicul cu rațiune, iată de ce trebuie să continuăm tema. Așa și nu este clar cine stă în spatele acestei tragedii, cine a ajuns la o asemenea josnicie. Nu trezește dubii un singur lucru – incendiul, chiar dacă a fost stins demult, a fost o catastrofă de scară europeană.

Inima lumii

Am scris deja, în alte studii, că azi Europa este principalul cîmp de luptă. Potentații lumii au tot încercat să slăbească bătrînul continent, l-au atras în două războaie mondiale (iar dacă luăm în considerare și perioada Războiul de treizeci de ani, și războaiele napoleoniene, avem deja patru), dar Europa este în continuare centrul atenției și al atracției tuturor structurilor politice și economice. Dacă analizăm Europa într-un context comun cu Rusia și spațiul post-sovietic, devine clar că avem de-a face cu principalul teatru mondial al realităților escatologice. Iar dacă o analizăm într-un context cu Orientul Apropiat și cu Israelul, putem conchide că toate celelalte regiuni ale lumii sînt periferice și insuficiente din punct de vedere istoric. Europa este inima lumii și inima civilizației mondiale contemporane, și a celei creștine, dar și a celei mai noi, burghez-umaniste.

Ea este și centrul diferitor structuri mistice și intelectuale - de la lojele masonice la societățile secrete subversive. Toate ordinile cavalerești, de la cel al templierilor la masoni, își au localizarea istorică de bază în Europa. Și lumea ortodoxă este parte a Europei, căci marele cugetător și scriitor rus Fiodor Mihailovici Dostoevski scria, că omului rus îi este scumpă orice piatră din Europa. În filmul regizorului Vladimir Basov «Дни Турбиных» este un astfel de episod: la Kiev, pe timpul regimului Hatmanului Scoropadsky, ofițerii ruși interpretează romanța «Белой акации гроздья душистые». În film este un moment semnificativ, căci salcîmul alb este simbolul inițierii masonice scoțiene, care pe timpul lui Jacob Bruce, consilierul lui Petru cel Mare, era de bază în Imperiul Rus. Așadar, ofițerii, cel puțin cei inițiați, făceau parte din sistemul inițierii masonice scoțiene.

Dar să revenim la Europa și Catedrala Notre Dame. Incendiul din această catedrală istorică măreață este un act escatologic serios. Este lovitura aplicată de forțele întunecate ultimilor rămășițe ale structurilor conservatoare mistice din Europa. El mai înseamnă și începutul unui război sacru, ultimul, dintre forțele binelui și cele ale răului. Este un mesaj pentru toate cercurile oculte și mistice, despre aceea că au început vremurile de pe urmă, că de facto a fost declarat începutul ultimei bătălii, care ori va returna lumea la izvoarele luminoase, ori va pune un ultim punct în istoria generației actuale.

În acest context, filozoful-tradiționalist Rene Guenon în lucrarea ”Criza lumii contemporane” scria: ”Doctrina hindusă ne învață că ciclul uman numit Manvantara are patru perioade, pe parcursul cărora spiritualitatea primordială devine din ce în ce mai obscură. Tradițiile antice ale Occidentului numesc aceste perioade veacul de Aur, de Argint, de Bronz și de Fier. În prezent, ne aflăm în perioada veacului al patrulea, în Kali-iuga sau în "Veacul întunecat" și, conform teoriei hinduse, ne aflăm aici deja de 6 mii de ani și încă niște secole, adică din timpuri mult mai vechi ca cele cunoscute așa numitei "istorii clasice". Treptat adevărurile care anterior erau accesibile întregii omeniri devin tot mai ascunse și inaccesibile. Numărul celor care le posedă scade cu timpul și chiar dacă comorile înțelepciunii veșnice ”supraomenești” nu pot fi pierdute definitiv, ele se înconjoară cu un văl impenetrabil care le ascunde de ochii oamenilor și împiedică accesul la ele. Anume de aceea peste tot, deși în diverse forme, ne confruntăm cu aceeași problemă: ceva a fost pierdut, cel puțin pentru percepția externă, ceva pe care cel puțin cei care aspiră la cunoașterea adevărată trebuie să-l regăsească. Tradiția hindusă susține că ceea ce este ascuns va deveni iarăși vizibil la finele ciclului, care în virtutea continuității ce unește toate lucrurile va fi concomitent și începutul noului ciclu”.

Rene Guenon sublinia în lucrările sale că doctrina ciclică a percepției timpului istoric contravine ideii de progres și de dezvoltare progresistă a lumii. Lumea se dezvoltă nu ascendent (de la simplu la compus și de la primitiv la măreț), dar invers, din punct de vedere ciclic ea coboară împreună cu omenirea și spiritualitatea ei de la spiritual spre material și primitiv. Ideea degradării lumii și a devalorizării omului și a omenirii este evidentă. În aceeași lucrare, Guenon explică procesul istoric astfel: ”Ceea ce noi numim Renaștere, cum am mai spus, nu a fost renașterea, ci moartea multor lucruri. Prezentîndu-se ca o revenire la civilizația greco-romană, ea a împrumutat doar latura ei superficială, deoarece anume aceasta putea fi reflectată în sursele scrise. O asemenea revenire, nefiind deplină, era ceva profund artificial, căci însemna refacerea formelor externe din care spiritul vieții a plecat multe secole în urmă. Iar dacă vorbim de științele tradiționale medievale, după mai multe manifestări, cam în aceeași perioadă de timp ele au dispărut la fel de irevocabil ca și științele altor civilizații distruse de diverse cataclisme. Însă de această dată în locul lor nu a apărut nimic asemănător. Din acel moment există doar "filozofia profană" și "știința profană", bazate pe negarea completă a intelectului veritabil, pe reducerea cunoașterii la nivelul cel mai de jos al ei - studierea empirică și analitică a faptelor ce nu au legătură cu Principiul, pe dizolvarea în interminabile detalii mărunte, pe acumularea ipotezelor nefondate, care mereu se distrug reciproc, pe puncte de vedere fragmentare, care nu pot duce la nimic altceva, doar la utilizarea practică limitată. Anume în această sferă practică trebuie căutat unicul avantaj incontestabil al civilizației moderne – un avantaj prost, căci îngrijorarea exclusiv pentru această latură practică a lucrurilor în detrimentul tuturor celorlalte, a conferit acestei civilizații un caracter pur material și a făcut-o cu adevărat monstruoasă”.

Anume această ”renaștere”, potrivit lui Guenon, nu numai că a ucis spiritul adevăratului creștinism, dar de fapt a pus bazele actualei civilizații profane și materialiste. Dar Evul Mediu, potrivit lui Guenon, de la căderea Romei a fost o breșă pentru forțele spirituale și conservatoare. Din punctul lui de vedere, adevăratul Ev Mediu a durat de la domnia lui Carol cel Mare pînă la începutul sec. ХIV, atunci a început o nouă decădere care durează și azi, trece prin diverse stadii și ia viteză.

Această dată – sec. ХIV – este adevăratul început al crizei contemporane. Este începutul destrămării lumii creștine, cu care poate fi identificată civilizația occidentală medievală. Anume atunci începe formarea ”națiunilor” și destrămarea sistemului feodal, legat cu creștinismul medieval. Astfel, perioada contemporană trebuie împinsă cu cca două secole în urmă, comparativ cu ceea ce de regulă consideră istoricii. Renașterea și Reformarea - primele rezultate care au fost posibile doar grație decăderii anterioare. Nefiind o restaurare a ordinii normale a lucrurilor, acestea din contra au însemnat o decădere și mai profundă, care a consfințit definitiv ruptura cu Spiritul Tradițional: Renașterea a întruchipat această ruptură în sfera artelor și a științelor, Reformarea – în domeniul religiei, deși aceasta este sfera în care un asemenea fenomen este maxim nefiresc.

În sec. XX ideile lui Rene Guenon le-a dezvoltat renumitul filozof tradiționalist italian Julius Evola. Cu vederi de extremă dreaptă, autorul lucrării interesante ”Critica fascismului din dreapta”, scria, pornind de la părerile sale păgîne: „Acest simbolism este foarte divers. El atinge nu doar problema alegerii liniei comportamentale în viața personală internă, dar și problema abordării evenimentelor de criză de dimensiuni global-istorice. În cel de-al doilea caz pentru noi este interesantă legătura acestui simbol cu doctrina ciclurilor pomenită mai sus, care descrie structura generală a istoriei și în special aspectul care ține de alternanța celor ”patru veacuri””. Autorul mai scrie că această teorie a avut trăsături comune și în Est, și în Vestul antic. Conform versiunii clasice a acestei doctrine, istoria mondială este o coborîre constantă a omenirii de la veacul de aur spre cel pe care Hesiod l-a numit veacul de fier. În teoria hindusă, elaborată cu mai multă migală, ultimul veac este numit kaly-iuga (veacul întunecat) și este subliniată atmosfera de descompunere însoțită de trecerea la o stare liberă, haotică a forțelor materiale, psihice și spirituale de ordin individual, dar și colectiv, care anterior erau cumva unite prin legea supremă și supuse influențelor montane.

Astfel, în conformitate cu credințele și construcțiile filozofice creștine, dar și hinduse, omenirea se apropie de stadiul care poate deveni fatal. Incendiul din Catedrala Notre Dame este un act simbolic al forțelor politice oculte n această direcție. Un semn pentru toate structurile mistice împrăștiate prin lume. O avertizare. Și nu doar: ultimatumul unei lumi - alteia.

Încăierarea dintre două forțe

Un rol important în toate aceste evenimente îl are confruntarea dintre guvernarea mondială și Ordinul Sion. Ele au tangențe și cu Israelul.

Dar pentru început, să ne dumerim ale cui interese s-au încăierat acum în Orientul Apropiat. În primul rînd, este Ordinul Sion (denumirea corectă este Notre Dame de Sion, ordinul Doamnei noastre din Sion, prin care se are în vedere Maria Magdalena).

El a fost creat în regatul Ierusalim de Ducele de Lorena. Toți membrii lui se considerau descendenți din neamul Merowing, regii franci, care și ei se considerau descendenți ai neamului lui Hristos. De la Maria Magdalena, care conform ideologiei lor a născut de la Hristos o fetiță Sara și a mers în sudul Franței unde și-a trăit restul vieții. Ulterior, acest sînge a curs în neamul regal al francilor, cărora le-a dat temei sacru pentru a guverna Europa și lumea. Istoria ordinului Sion secole în șir a fost ascunsă de lumea externă, de aceea cunoaștem puține despre ea. Mari magiștri ai lui, la diferite etape istorice, au fost Leonardo da Vinci, Victor Hugo, Claude Debussy, Jean Cocteau și alte personalități cunoscute. În sec.XX Ordinul era condus de urmașul neamului Merowing Pierre Plantard de Saint-Claire și cardinalul Lefevre, cunoscut pentru că a rupt relațiile cu Vaticanul și a creat în Franța propria biserică catolică ultraconservatoare.

Acum această organizație suficient de secretă se bazează pe niște oameni, chipurile urmași ai copiilor născuți din căsătoria dintre Iisus și Maria Magdalena. Unul dintre ei, spre exemplu, este răposatul Otto von Habsburg, liderul mișcării paneuropene, deputat în Parlamentul European. Și fiul lui, Karl von Habsburg, și el deputat în Parlamentul European...

Organizația întrunește aristocrați europeni, iar rolul principal îl joacă viziunile mistico-religioase ale membrilor ei

Scopul Ordinului Sion este modest – unirea Europei (care a și avut loc) sub sceptrul unui monarh descendent din neamul lui Iisus (ceea ce nu este foarte complicat, dat fiind că oficial acest om poate să nu fie numit rege, ci doar să poarte un titlu de genul președintelui ).

Important: templierii americani – masoni ai datinilor scoțiene, desigur, adepți ai Ordinului Sion. Veriga care îi leagă este dinastia Bush, care a dat Americii doi președinți. Specialiștii în genealogie cred că neamul Bush ține de vechiul neam regal Přemysloviches, fondatori ai dinastiei cehe. Iar pe altă linie el este descendentul regelui englez Gheorge III! Iar regii englezi grație înrudirii lor (reale sau mitice) cu Iisus, se numeau ”cei care satu pe tronul lui David„. Însă această afirmație a conspirologilor este foarte discutabilă, dat fiind că nu Londra, dar Parisul și parțial Viena formează centrul Sionului. O altă verigă de legătură este dinastia regală din Scoția. Stuarts - Regii Scoției în exil. Ei au poziții ferme în Ordinul Sion.

Ziarul izraelian «Время» a scris de nenumărate ori despre Ordinul Sion, însă recent publicația a mai avut un motiv informațional: a devenit apropiat unul dintre scopurile acestui ordin - întronarea unui descendent al lui Iisus pe tronul regelui din Ierusalim.

Așa ceva a mai avut loc. În timpul cruciadelor, în regatul Ierusalim domnea dinastia urmașilor lui Baldwin de Lorraine. Azi acest om nu poartă obligatoriu coroană și mantie – e suficient ca el să fie numit comandant al ”forțelor pacificatoare” sau altfel cumva… Însă și azi rolul principal aparține nu aristocrației cu ”prejudecățile religioase” ale ei, ci puterea banilor. Și aici vine în scenă o altă organizație – apărută recent și conspirată mai puțin ca Ordinul Sion, dar mult mai puternică.

Este așa numita ”guvernare mondială„. De altfel, acești oameni nu se autoîntitulează așa, ei preferă alte denumiri, dintre care una este ”Clubul Bilderberg„. Să nu uităm, că nu toți membrii acestui club fac parte din ”guvernarea mondială” și nu toți membrii ”guvernării mondiale” fac parte din asemenea organizații.

”Guvern mondial” - un termen popular printre conspirologi (specialiști în comploturi). Este o organizație cam amorfă, compusă din cei mai bogați oameni din SUA, Marea Britanie și alte țări. Mai nou, la ea aderă tot mai mulți șeihi petrolieri din Arabia Saudită și Orientul Apropiat. Conducător al „guvernului mondial” (dacă admitem că o așa organizație poate fi condusă) se consideră un reprezentant al clanului Rockefeller.

”Guvernul mondial„ nu are careva scopuri religioase sau ideologice. Sarcina pusă este păstrarea și sporirea averii unui mic grup de persoane aflate pe piscul piramidei financiare. Pentru aceasta pot fi folosite orice mijloace, cel mai bine – înrobirea totală a populației, transformarea ei în robii acestui ”guvern mondial„.

La timpul său, răposatul Jon Rockefeller-senior a colaborat activ cu Hitler, deoarece conta pe faptul că acela va cotropi lumea pentru va pune la picioarele lui averile oligarhilor americani… Legenda spune că înainte de votul din ONU privind crearea statului Israel, Ben-Gurion l-a telefonat de Rockefeller și a cerut ca acesta să pună presiune pe deputați, în caz contrar în presă vor ajunge materialele despre colaborarea lui Rockefeller, dar și a „guvernului mondial” cu națiștii. Timp de o noapte, Rockefeller a știut să asigure în ONU avantajul în favoarea creării statului evreiesc. Se vede, însă, că ”guvernul mondial” nu a uitat aceasta.

În prezent, același ”guvern mondial” asigură susținerea terorismului islamist în lumea întreagă. Cauza este foarte simplă - oligarhii au nevoie nu de cetățeni liberi, ci de robi, și cei mai potriviți pentru acest rol ar fi fanații religioși.

Unde mai pui, că ”guvernul mondial” controlează armata SUA, armatele NATO... ”Noua ordine mondială”, despre care vorbea Hitler, nu a fost invenția lui, este unul dintre termenii ”guvernului mondial”. Această ”nouă ordine mondială” ar putea fi destul de aproape.

Firește, în ”noua ordine mondială” nu este loc nici pentru ordinul Sion, nici pentru statul Israel, iar religia dominantă, în opinia ”guvernului mondial”, trebuie să fie islamul.

Deocamdată însă, are loc lupta dintre ordinul Sion și guvernul mondial, - invizibilă, dar acerbă. Uneori acest război erupe, și atunci lumea urmărește îngrozită cum arde Catedrala Notre Dame de Paris. Căci acesta este un ultimatum adresat Ordinului Sion, sonorizat de anumite cercuri ale guvernului mondial. El este actual în contextul ieșirii Marii Britanii din UE și viitorul război total în Orientul Apropiat. În ajunul acestor evenimente, elita neagră a lumii a pus niște condiții Ordinului. Ori proiectul lor, ori proiectul Monarhului Europei, însă cel din urmă, conform avertismentului, duce la un mare război. Acel război, care va pune începutul vremurilor escatologice și va deveni al treilea război mondial, însă nu pentru reconfigurarea lumii, dar pentru soluționarea definitivă a problemei sacre. A problemei consolidării puterii totale de către o singură forță. A problemei sacre mesianice și monarhice. Care ține de a doua venire a lui Hristos sau a oponentului său Antihristul. Viitorul apropiat va arăta dacă Ordinul Sion va ceda în fața învingătorilor sau va ține piept provocării. Incendiul din Catedrală a simbolizat provocarea. Simbolul răspunsului va deveni începutul reîntoarcerii proiectului ”Europa națiunilor”.

Veaceslav Matveev