X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Incendiile din Amazonia: Brazilia acceptă ajutorul financiar extern

28 aug. 2019,, 13:00   Externe
2206 0

Brazilia s-a declarat în cele din urmă deschisă primirii de ajutoare financiare oferite de organizaţii externe şi chiar din partea unor ţări.

Aceasta, pentru a combate incendiile din pădurea amazoniană, cu condiţia de a controla fondurile, după ce anterior preşedintele Bolsonaro respinsese ferm oferta financiară de 20 de milioane de dolari propusă de G7.

"Punctul esenţial este ca aceşti bani, odată intraţi în Brazilia, să nu contravină suveranităţii braziliene şi ca gestionarea fondurilor să fie în responsabilitatea noastră" a declarat un purtător de cuvînt al preşedinţiei braziliene.

Schimbarea de poziţie intervine după ce valul de indignare provocat de incendii a cuprins întreg mapamondul, dar şi după ameninţarea ce planează asupra acordului de liber schimb UE-Mercosur, încheiat pe 28 iunie, după 20 de ani de negocieri.

Tot marţi, un comitet al Congresului brazilian a aprobat un amendament constituţional care să permită desfăşurarea de activităţi agricole cu caracter comercial în rezervaţiile indigene, o practică interzisă în prezent, informează Reuters.

După aprobarea primită în cadrul comisiei constituţionale şi pentru afaceri juridice, propunerea urmează să fie examinată de o altă comisie, creată în mod special. Următorul pas pentru un amendament constituţional este aprobarea cu majoritate calificată în ambele camere ale Congresului.

Un total de 1.659 de noi focare au fost înregistrate în Brazilia de Institutul naţional de cercetare spaţială (INPE) în ultimele 24 de ore, mai mult de jumătate din Amazonia.

Aproximativ 2.500 de oameni şi 15 avioane, dintre care două bombardiere cu apă C-130 Hercules, sînt mobilizate pentru a combate incendiile care fac ravagii atît în Brazilia cît şi în Bolivia învecinată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?