TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

În Triunghiul Bermudelor a fost găsită o navă dispărută acum 95 de ani

În Triunghiul Bermudelor a fost găsită o navă dispărută acum 95 de ani

Nava SS Cotopaxi a dispărut misterios în Triunghiul Bermudelor în anul 1925. De atunci, despre ea au circulat o mulțime de povești și zvonuri, iar regizorul Steven Spielberg a făcut și un film. Și iată că, la aproape 100 de ani de la misterioasa dispariție, epava a fost găsită, în cele din urmă, în apropiere de coastele Floridei, scrie digi24.ro.

Cotopaxi era o navă comercială americană construită în Primul Război Mondial, în cadrul unui program de urgență. Fusese lansată la apă în 1918 și era destinată aprovizionării. Primise numele unui celebru vulcan din Ecuador.


La 29 noiembrie 1925, Cotopaxi pleca din Charleston, Carolina du Sud, avînd ca destinație Havana, Cuba. Era încărcată cu cărbune și la bord avea 32 de persoane. Pe durata voiajului, nava se confruntă cu o violentă furtună tropicală și semnalează prezența apei în cală. La două zile de la plecare, Cotopaxi dispare în Triunghiul Bermudelor, o zonă maritimă cu o sinistră reputație, situată între insulele Bermude, sudul Floridei și Puerto Rico. Regiunea mai este numită și „triunghiul diavolului”, iar disparițiile de nave și avioane în această zonă au inspirat numeroase cărți și filme.

Cotopaxi nu a lăsat nicio urmă și nu se știe unde s-a scufundat cu exactitate. Nu au fost găsite nici epava, nici bărci de salvare, dar nici cadavre.

Inspirat de acest caz, regizorul Steven Spielberg a făcut un film SF în 1977, „Întîlnire de gradul III”, pe care l-a remontat în 1980. În film, Cotopaxi este descoperită în plin deșert Gobi, regiunea deșertică dintre nordul Chinei și sudul Mongoliei. Ar fi fost plasată acolo de extraterești.

În 2015 s-a vorbit iarăși despre această navă. O glumă publicată de un site care parodiază știri, World News Daily Report, afirma că paza de coastă din Cuba a anunțat că a interceptat o navă fără echipaj care se îndrepta către insulă și despre care se presupune că ar fi Cotopaxi, cargobotul cu aburi dispărut în decembrie 1925 în Triunghiului Bermudelor. Falsa informație este preluată de site-urile senzaționaliste, care povestec cum Cotopaxi a reapărut brusc. Autoritățile au fost nevoite să dezmintă.

Cum a fost localizată epava

În tot acest timp, dispariția navei a continuat să intrige, așa că un grup de exploratori și arheologi submarini au pornit în căutarea sa. Au aflat că vasul a trimis semnale de avarie, dintr-o anumită poziție, la 1 decembrie 1925, la două zile de la plecarea sa din Charleston. Au estimat localizarea acestor semnale la circa 35 de mile marine (circa 65 de km) de coastele orașului St. Augustine din Florida.

Echipa s-a deplasat la fața locului și surpriză: s-a trezit în apropierea unei epave cunoscute local sub numele de „Bear Wreck”, o navă ce fusese găsită acum 35 de ani. Adevăratul nume al acestei nave și motivul naufragierii ei au rămas mult timp un mister. Să fie oare aceasta Cotopaxi? Echipa a început să caute indicii și a ajuns la concluzia că așa stau lucrurile.

Canalul american Science Channel va difuza în curînd un film despre aceste cercetări și despre descoperirea făcută.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load