Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

În Serbia continuă protestele față de președintele sîrb

3 mar. 2019,, 10:00   Externe
2467 0

Mii de persoane au participat sîmbătă la un nou marş de protest la Belgrad faţă de preşedintele sîrb, Aleksandar Vucic, transmite dpa.

În cea de-a 13 defilare, din tot atîtea săptămîni de mobilizare, manifestanţii au cerut libertatea presei şi organizarea de alegeri libere.

Manifestanţii au numit arterele pe unde au defilat "străzile minciunilor lui Aleksandar Vucic", mai scrie dpa, citînd site-ul danas.rs.

Prima manifestaţie a fost organizată la 8 decembrie la apelul unor organizaţii cetăţeneşti şi cu sprijinul Alianţei pentru Serbia, un grup de zece partide de opoziţie de la stînga la extrema dreaptă.

Vucic, un ultranaţionalist devenit proeuropean, respinge acuzaţiile de autocratism şi a lansat o campanie în întreaga ţară denumită "Viitorul Serbiei" pentru a promova rezultatele politicilor sale.


Anul trecut, Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea faţă de libertatea mass-media în Serbia, denunţînd ameninţările, actele de intimidare şi violenţă împotriva jurnaliştilor, dar preşedintele Vucic a respins acuzaţiile, menționează Agerpres.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?