COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

În Indonezia a erupt vulcanul Merapi lăsînd un nor uriaș (VIDEO)

În Indonezia a erupt vulcanul Merapi lăsînd un nor uriaș (VIDEO)

Vulcanul Merapi din Indonezia, unul dintre cei mai activi din lume, a erupt marţi, proiectînd un nor gigant de cenuşă la peste 6.000 de metri înălţime şi conducînd la închiderea unui aeroport internaţional.

Autorităţile nu au ridicat nivelul de alertă după erupţia produsă marţi dimineaţa, însă au închis temporar Aeroportul Internaţional din oraşul Solo, cunoscut şi sub numele de Surakarta, situat la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri, transmite NOI.md cu referire la digi24.ro.

Vulcanul Merapi a erupt timp de peste şapte minute, a anunţat Centrul pentru prevenirea riscurilor vulcanice şi geologice pe site-ul său. Locuitorilor li s-a interzis să se apropie pe o rază de trei kilometri de vulcan, avertizînd asupra riscurilor scurgerilor de lavă şi a norilor de gaze şi cenuşă vulcanică.


Cenuşă amestecată cu nisipul aruncat prin craterul vulcanului Merapi, situat în apropierea capitalei culturale indoneziene Yogyakarta, a căzut peste localităţile situate pe o rază de 10 kilometri în jurul vulcanului.

În 2010, o erupţie majoră a Merapi a provocat moartea a 300 de persane şi a condus la evacuarea altor peste 280.000 de locuitori. Aceasta a fost cea mai puternică erupţie după cea din 1930, care s-a soldat cu 1.300 de decese, în timp ce o explozie din 1994 a ucis 60 de persoane.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load