Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Huawei dă în judecată guvernul american

7 mar. 2019,, 10:40   Externe
2114 0

Huawei, gigantul chinez din domeniul tehnologiei, a anunţat joi că a dat în judecată guvernul american, contestînd o lege care interzice agenţiilor federale să achiziţioneze produsele companiei, relatează Associated Press şi CNN.

Este cea mai agresivă mişcare a Huawei, de a lupta împotriva administraţiei Trump, care susţine că tehnologiile folosite de producătorul de echipamente de telecomunicaţii şi smartphone-uri reprezintă o ameninţare la adresa securităţii globale.

Compania a anunţat joi că a intentat un proces prin care solicită unui tribunal federal american modificarea unei prevederi din Legea privind autorizarea apărării naţionale, care a fost adoptată în luna august. Huawei pretinde că o parte din lege încalcă Constituţia Statelor Unite, prin faptul că a scos în evidenţă un individ sau un grup pentru a fi pedepsiţi, fără a fi judecat în prealabil.

"Această interdicţie este nu numai ilegală, ci şi restricţionează Huawei să se angajeze într-o concurenţă loială, dăunînd în cele din urmă consumatorilor din SUA", a declarat vicepreşedintele Huawei, Guo Ping, la o conferinţă de presă la sediul companiei din oraşul chinez Shenzhen.

Legislaţia interzice în mod expres agenţiilor guvernamentale să utilizeze tehnologia Huawei şi rivalul său mai mic din China, ZTE.


"Congresul american nu a reuşit în mod repetat să prezinte dovezi care să susţină restricţiile asupra produselor Huawei. Suntem obligaţi să luăm această acţiune legală ca pe o normală şi ultimă soluţie", a afirmat Guo.

Huawei este una dintre cele mai mari companii din domeniul tehnologiei din China şi un jucător-cheie în lansarea globală a reţelelor wireless super-rapide 5G. Telefoanele sale inteligente concurează la nivel global cu cele ale Apple şi Samsung.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?