Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ginerele lui Trump a pierdut accesul la informații secrete

28 feb. 2018,, 21:00   Externe
6234 0

Jared Kushner, ginere şi consilier al lui Donald Trump, nu mai are acces la informaţiile clasificate cele mai sensibile de la Casa Albă, au indicat marţi surse apropiate cazului, transmite AFP.

Kushner, care este căsătorit cu Ivanka Trump, fiica cea mai mare a preşedintelui american, este însărcinat în special cu negocierile privind procesul de pace israeliano-palestinian.

El a avut pînă în prezent acces la informaţiile cele mai sensibile, dar doar în baza unei autorizaţii temporare.

Însă executivul american a decis să revizuiască procedurile în vigoare după dezvăluirile despre un alt consilier care a lucrat timp de cîteva luni în apropierea lui Donald Trump fără a fi obţinut undă verde completă la finalul verificărilor la care sînt supuşi angajaţii Casei Albe.

Acesta din urmă, Rob Porter, a fost constrîns să demisioneze ca urmare a acuzaţiilor de violenţă conjugală formulate de foste soţii.


Potrivit EFE, preşedintele american a declarat săptămîna trecută că nu el va lua decizia finală legată de posibilitatea păstrării accesului lui Kushner la informaţii top secret, ci şeful de cabinet al Casei Albe, John Kelly, va fi cel care va avea ultimul cuvînt.

"Nu voi lua eu această decizie. Îl voi lăsa pe general. Jared face lucruri foarte importante pentru ţara noastră şi primeşte zero (dolari) pentru asta", a spus Trump vineri.

Într-un comunicat difuzat săptămîna trecută, Kelly şi-a reafirmat încrederea în ginerele preşedintelui.

"Cum i-am spus lui Jared în urmă cu cîteva zile, am deplină încredere în capacitatea sa de a-şi îndeplini sarcinile în materie de politică externă, inclusiv în privinţa eforturilor noastre în procesul de pace israeliano-palestinian şi chestiunea relaţiilor noastre cu Mexicul", preciza Kelly, conform AFP.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?