Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Germania: Evoluția infectărilor cu coronavirus îi uimește pe experți

23 mar. 2020,, 20:01   Externe
11893 2

Germania a stîrnit curiozitatea experților din Europa. Deși este printre cele mai afectate țări de coronavirus, numărul victimelor este foarte mic.

Germania și Italia au cei mai mulți cetățeni de peste 65 de ani din Uniunea Europeană, dar sînt afectate în mod diferit de pandemia de coronavirus. În timp ce în Italia, media deceselor pentru persoanele infectate cu Covid-19 este de 9%, în Germania este de doar 0,3 %, scrie The Guardian.

Germania a înregistrat un număr de aproape 22.672 de cazuri, dintre care 86 de persoane și-au pierdut viața, a anunțat astăzi Reuters. Printre cei suspectați că au contractat virusul se află și cancelarul Angela Merkel, care a intrat în izolare.

Oficialii germani spun că nu este niciun secret legat de eficicacitatea sistemului de sănătate. Mai mult, Lothar Wieler, președintele Insitutului Robert Koch, principala instituție guvernamentală a Germaniei în domeniul sănătății, spune că pe termen lung situația ar putea deveni asemănătoare cu cea din Italia.

Una dintre explicații este numărul mare de teste efectuate în Germania, ceea ce a dus la identificarea mai multor cazuri și la o pondere mai mică a deceselor.


Oficialii germani se mîndresc cu rapiditatea cu care au început testările. ”Avantajul nostru este că am demarat procedurile încă de la primele cazuri. Am cîștigat timp pentru a pregăti clinicile înainte de sosirea furtunii”, a spus Marylyn Addo, specialist în boli infecțioase de la Universitatea din Hamburg.

Germania a testat chiar și pacienți cu simptome ușoare, iar autoritățile medicale spun că au capacitatea de a testa 12 mii de persoane pe zi, mai mult decît a efectuat Romînia de la declanșarea pandemiei, și pînă la 160.000 de persoane pe săptămînă.

Și Christian Drosten, virusolog la un spital din Berlin, avertizează că numărul victimelor din rîndul pacienților afectați de Covid-19 va crește în următoarea perioadă. ”Probabil că în Italia un număr important de tineri a fost infectat fără să se cunoască acest lucru”, a mai spus profesorul german.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?