X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Francezii au descoperit o statuie a lui Hitler

26 sep. 2019,, 03:30   Externe
2113 0

În Al Doilea Război Mondial, după ce Franța a fost ocupată, naziștii și-au stabilit cartierul general în somptuosul Palat Luxembourg din Paris.

Clădirea în care a funcționat, în anii care au urmat, Senatul Franței a fost depozit pentru diverse accesorii ale sistemului nazist, a notat Business Insider.

Tot timpul s-a zvonit că în subsolurile acelui Palat, care i-a aparținut Mariei de Medici, mama Regelui Ludovic al XIII-lea, ar fi ascuns un bust de mari dimensiuni al lui Adolf Hitler, omul care a vrut să „niveleze” capitala Franței.

S-a dovedit nu doar că zvonurile erau reale, dar alături de acest bust al lui Hitler s-au mai descoperit și alte „artefacte” naziste.

Când naziștii au fost obligați să se retragă din Paris, Adolf Hitler i-a transmis lui generalului Dietrich von Choltitz, ultimul comandant al ocupației naziste din Franța, să niveleze orașul și să le predea localnicilor numai grămezi de moloz.


S-a găsit și un steag de mari dimensiuni

Dar Dietrich von Choltitz a plecat din Paris fără a respecta ultimul ordin al Fuhrerului, fapt care l-a enervat pe Adolf Hitler.

Pe 5 septembrie, jurnalistul Olivuer Faye de la publicația Le Monde a publicat o anchetă despre aceste zvonuri persistente pe care le-a cercetat.

Acesta a dezvăluit că s-a găsit bustul lui Hitler, alături de un steag nazist de 10X6,5 metri, dar și alte obiecte care le-au aparținut naziștilor.

Printre lucrurile descoperite s-au găsit și acte lăsate acolo după eliberarea Parisului, din urmă cu 75 de ani.

Nimeni nu știe cum au ajuns aceste piese în subsolul clădirii Senatului Franței. Când și-au reocupat țara, francezii au vânat toate „amintirile” rămase în urma ocupanților care au plecat rapid, într-un haos total.

Astfel de obiecte sînt foarte căutate și foarte scumpe pe piața colecționarilor. Chiar și în ziua de azi e bătaie pe orice obiect care cîndva le-a aparținut naziștilor. Se bănuiește că acele obiecte au fost ascunse acolo de cineva care a vrut să le valorifice astfel, dar, fie a murit, fie n-a mai găsit nicio cale să ajungă la ele. Senatorii francezi au declarat, la unison, că habar n-aveau ce se ascundea în subsolurile clădirii unde e găzduit de zeci de ani Senatul Franței.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?