Fostul preşedinte sud-african, judecat pentru corupție

Fostul preşedinte sud-african, judecat pentru corupție

Fostul preşedinte sud-african Jacob Zuma va fi judecat pentru corupţie în legătură cu un contract de armament cu grupul francez Thales, după ce un tribunal sud-african i-a respins, în unanimitate, cererea de abandonare a urmăririi judiciare, transmit Reuters şi AFP, transmite Agerpres.



„Cererea (...) de abandonare a urmăririi judiciare a fost respinsă”, a comunicat judecătorul Willie Seriti de la Înalta Curte din Pietermaritzburg, precizînd că decizia a fost luată de complet în unanimitate.


În consecinţă, procesul împotriva fostului şef de stat va începe marţi, 15 octombrie, în acest oraş din estul ţării.



Jacob Zuma (77 de ani), preşedinte între 2009 şi 2018, este acuzat că a primit mită 4 milioane de ranzi (250.000 de euro la cursul actual) de la grupul Thales pentru un contract de achiziţii de aproape 4 miliarde de euro pentru armata sud-africană, încheiat în 1999.


Fostul preşedinte ceruse în martie abandonarea urmăririi sale penale, declarîndu-se victima unei vînători de vrăjitoare motivate politic.


Parchetul sud-african a menţinut însă acuzaţiile, ţinînd cont de „dosarul foarte greu' reţinut împotriva sa şi în numele 'egalităţii în faţa legii”.


Conform procurorilor, Zuma a fost plătit pentru ca Thales să evite inculparea pentru corupţie, prin intermediul prietenului şi consilierului său financiar Schabir Shaik, condamnat în 2005 la 15 de închisoare pentru implicare în acest dosar.


Atât Zuma, cât şi grupul Thales au negat în permanenţă acuzaţiile.


Implicat în numeroase scandaluri, Jacob Zuma a fost obligat să demisioneze în 2018, locul său fiind luat de vicepreşedintele Cyril Ramaphosa, care a promis să cureţe partidul său şi ţara de corupţie.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load