TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Fiica unui ex-director din Formula 1 a rămas fără bijuterii de 60 milioane de euro

Fiica unui ex-director din Formula 1 a rămas fără bijuterii de 60 milioane de euro

Poliţia londoneză caută o bandă de hoţi care a reuşit să fure bijuterii în valoare de aproape 60 de milioane de euro. Păgubita este fiica unui fost director executiv din Formula 1.


Este încă o enigmă cum infractorii au reuşit să între în reşedinţa care era foarte bine păzită și să plece cu o avere în doar 50 de minute.


Tamara Ecclestone a părăsit locuința cu doar cîteva ore înainte de jaf. Plecase din țară împreună cu familia pentru a-și petrece vacanța de Crăciun pe alte meleaguri. Dar planurile i-au fost date peste cap în momentul în care poliția a căutat-o.


Casa ei aflată lîngă Hyde Park fusese prădată de hoți, care, prin metode doar de ei știute deocamdată, au reușit să evite gărzile de securitate și au furat mai multe bijuterii, printre care o brățară în valoare de peste 90 de mii de euro.


Scott McLean, corespondent CNN: „Întrebarea care îți vine automat în minte este cum de au reușit hoții să între în interiorului complexului rezidențial care este foarte bine păzit și, mai mult decît atît, au reușit să rămînă acolo suficient de mult timp încît au reușit să fure atît de multe bijuterii. Acest cartier este unul dintre cele mai exclusiviste locuri din Londra și probabil din lume. Nici măcar nu ai voie să faci poze pe trotuar. Aici este o intrare păzită non-stop, iar casa (n.r. Tamarei) este vizavi de palatul Kensington. În plus, pentru a ajunge la această locuință, care se află la doar cîteva sute de metri de locul în care mă aflu, trebuie să treci de doi ofițeri de poliție înarmați pînă în dinți, care păzesc ambasada Israelului”.


Potrivit poliției metropolitane, un angajat al serviciului de pază a văzut trei indivizi în casa vedetei și, pentru că i s-au părut suspecți, i-a anunțat imediat pe oamenii legii. Însă pînă cînd aceștia au ajuns în zonă, intrușii au dispărut. Autoritățile îi caută și acum pe prădători.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load