Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Fiica purtătorului de cuvînt al lui Putin activează în Parlamentul European. Reacţie

26 feb. 2019,, 14:51   Externe
2707 1

Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat drept o ‘practică normală’ stagiul pe care îl efectuează fiica sa în prezent în Parlamentul European, afirmînd că acest fapt ‘nu are nimic de a face’ cu funcţia sa.

‘Este vorba aici de o studentă obişnuită şi de o practică normală. Nu are nimic de-a face cu funcţia mea profesională sau cu munca mea’, a insistat Dmitri Peskov.

Elizaveta Peskova, fiica purtătorului de cuvînt al preşedintelui rus Vladimir Putin, considerat un foarte influent consilier al şefului statului rus, îşi face stagiul în Parlament European, sub conducerea lui Aymeric Chauprade, fost consilier pentru afaceri internaţionale al liderei Adunării Naţionale (ex-Frontul Naţional), Marine Le Pen, asupra căreia planează suspiciuni că de-a lungul anilor formaţiunea sa a beneficiat de finanţări din partea Kremlinului, conform presei ruse.

Chauprade a declarat luni pentru AFP că Elizaveta Peskova şi-a început stagiul în noiembrie 2018 şi că îl va continua pînă la sfîrşitul lunii aprilie, cînd activitatea sa parlamentară se va încheia.

Remunerată cu 1.000 de euro pe lună, la fel ca toţi ceilalţi stagiari pe care i-a avut Chauprade, Elizaveta Peskova, studentă la Drept în Franţa, ‘are acces doar la date publice’ şi ‘nu are acces la dezbaterile cu uşile închise’, a afirmat acesta, referindu-se în special la lucrările delegaţiei UE/Rusia din care face şi el parte.


Citeşte şi: Reforma Constituţiei cubaneze a fost aprobată prin referendum

O purtătoare de cuvînt a Parlamentului European, Marjory van den Broeke, a confirmat printr-un email pentru agenţia franceză de presă că ‘asistenţii şi stagiarii eurodeputaţilor nu au acces la documente confidenţiale’.

Uniunea Europeană manifestă temeri în legătură cu eventuale ingerinţe, în special din partea Rusiei, la alegerile pentru Parlamentul European de la sfîrşitul lunii mai, notează AFP.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?