Familiile numeroase din Ungaria pot cumpăra maşini cu subvenţii de la Guvern

Familiile numeroase din Ungaria pot cumpăra maşini cu subvenţii de la Guvern

Ungurii cu familii numeroase pot folosi subvenţii de la Guvern, valabile pînă la sfîrşitul anului 2022, pentru achiziţionarea a aproape 18.000 de maşini, a declarat Asociaţia Maghiară de Leasing pentru agenţia de presă MTI, citată de publicaţia Budapest Business Journal.


Potrivit asociaţiei, 35-40% din aceste familii pot opta pentru un contract de leasing la achiziţionarea maşinii.


În jur de 175.000 de familii sînt eligibile pentru aceste subvenţii şi circa 2% din gospodăriile maghiare cumpără un vehicul nou anual, dar asociaţia estimează că 10% din cei eligibili se vor folosi de sprijinul guvernamental pînă la sfîrşitul anului 2022.


Guvernul alocă 2,5 milioane forinţi familiilor cu trei sau mai mulţi copii pentru achiziţionarea unui vehicul cu o capacitate e cel puţin şapte pasageri pînă în 2022. Acest proiect face parte dintr-un set de măsuri anunţat de primul ministru Viktor Orbán la începutul anului ce are ca scop problema diminuării populaţiei în Ungaria.


Subvenţiile au fost lansate începînd cu 1 iulie. Pînă pe 4 iulie, peste 2.000 de familii aplicaseră deja pentru fonduri, a declarat secretarul de stat pentru Familie şi tineret Katalin Novák, pentru MTI.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load