X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

După întîlnirea cu Putin, Erdogan anunță “un acord istoric” privind Siria

23 oct. 2019,, 11:21   Externe
2611 1

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că s-a ajuns marţi la „un acord istoric” cu privire la Siria în timpul unei întrevederi avute cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Soci, în sudul Rusiei.

„Astăzi, împreună cu Vladimir Putin, am încheiat un acord istoric pentru lupta împotriva terorismului, pentru integritatea teritorială şi unitatea politică a Siriei, precum şi pentru reîntoarcerea de refugiaţi” în Siria, a declarat Erdogan în timpul conferinţei de presă.

Turcia şi-a suspendat joi ofensiva în nord-estul Siriei împotriva forţelor kurde din Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) în urma unui armistiţiu care expiră marţi la miezul nopții, menit să le permită acestor forţe să se retragă din zonele de frontieră.

Potrivit lui Erdogan, acordul convenit cu Putin, aliat al regimului de la Damasc, vizează în special sectoarele din nord-estul Siriei în care YPG sînt prezente, însă unde ofensiva turcă nu a ajuns înainte de a fi suspendată.

Chemată în ajutor de YPG, armata regimului sirian s-a desfăşurat în aceste zone, care se sustrăgeau de ani de zile controlului său.


Retragerea forţelor kurde care urmează să se încheie marţi seara vizează o zonă lungă de 120 de km între localităţile Tal-Abyad şi Ras al-Ain, principalele ţinte ale ofensivei turce, în sectorul central din nord-estul Siriei.

Fiind vorba de banda frontalieră la est şi la vest de acest sector, forţele YPG trebuie „să se retragă de acolo în termen de 150 de ore începând cu 23 octombrie orele 12:00 (09:00 GMT), mai departe de 30 de kilometri, cu armele lor”, a afirmat Erdogan.

„Fortificaţiile şi poziţiile organizaţiei vor fi distruse”, a adăugat el.

„După 150 de ore, patrule turce şi ruse vor începe să fie desfăşurate la 10 km profunzime în vestul şi estul zonei operaţiunii Izvorul Păcii. Teroriştii din Tal Rifat şi Minbej vor ieşi din această zonă cu armele lor”, a adăugat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?