Donald Trump: 'Nu sînt rasist'

Donald Trump: 'Nu sînt rasist'

Preşedintele american Donald Trump susţine că nu este 'rasist', după ce în presă au apărut afirmaţii ale sale privind imigraţia provenită din 'ţări de rahat', declanşînd un val de indignare în întreaga lume, informează AFP.

"Nu sînt rasist. Pot să vă spun că sînt persoana cea mai puţin rasistă pe care aţi intervievat-o vreodată", le-a transmis duminică jurnaliştilor preşedintele american de la clubul său de golf de la West Palm Beach, în Florida, unde s-a întîlnit la un dineu cu liderul majorităţii din Camera Reprezentanţilor.

Trump a scris încă de vineri pe Twitter că "nu am vorbit niciodată rău de haitieni", după ce negase că ar fi folosit expresia 'ţări de rahat' pentru a califica Haiti şi alte state în timpul unei reuniuni care a avut loc joi privind imigraţia.

"Limbajul pe care l-am folosit în timpul reuniunii a fost dur, însă nu am folosit aceste cuvinte", a scris miliardarul pe Twitter într-o formulă alambicată, potrivit AFP.

Cîteva minute mai tîrziu, senatorul democrat Dick Durbin, prezent la reuniune, a dat asigurări totuşi că preşedintele a folosit cu adevărat 'de mai multe ori' expresia injurioasă.

"De ce toate aceste persoane provenite din ţări de rahat vin aici?", a întrebat preşedintele Trump în discuţiile de joi, conform Washington Post, care a citat mai multe surse anonime.

Potrivit acestora, Trump făcea referire la ţări din Africa, precum şi la Haiti şi Salvador, explicînd că SUA ar trebui mai curînd să primească cetăţeni norvegieni.

Tot duminică, Trump a afirmat că încearcă să încheie un acord privind imigraţia, dar că adversarii săi democraţi nu sînt de nici un folos în acest dosar.

"Suntem pregătiţi, dornici şi capabili să obţinem un acord privind DACA", a spus el.

Programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrival), moştenit de la administraţia Barack Obama, permite unui număr de 690.000 de imigranţi să lucreze şi să studieze în SUA în legalitate, deşi au intrat ilegal în SUA cînd erau minori.

"Nu cred că democraţii vor să fie semnat. Oamenii vizaţi de DACA trebuie să ştie că democraţii nu vor să îl semneze", a spus el.

În septembrie 2017, Trump a abrogat programul şi a dat termen Congresului pînă la 5 martie 2018 să găsească un compromis.

Aleşii democraţi "nu vor securitate la frontieră", a mai afirmat preşedintele.

"Este un aflux de oameni care vin. Ei (democraţii - n.r.) nu vor să oprească (traficul) de droguri şi vor să reducă bugetul pentru armată, ceea ce noi nu putem face", a adăugat el. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load