Din istoria mănăstirii Rîșca

Din istoria mănăstirii Rîșca

Mănăstirea Rîşca se află pe valea rîului Rîșca, afluent al rîului Moldova, judeţul Suceava, avînd hramul Sf. Nicolae. Ansamblul mănăstiresc Rîșca a fost construit în mai multe etape, începînd cu 1512 cînd Bogdan al III-lea a construit chiliile, iar în 1540, episcopul Romanului Macarie, logofeții Ioan şi Teodor Balş construiesc biserica cu hramul Sf. Nicolae.


În 1542, Petru Rareş porunceşte construirea zidurilor cu creneluri şi turn în jurul bisericii. Biserica mănăstirii Rîșca este de mici dimensiuni, are plan treflat, fără pridvor şi camera mormintelor. Biserica are un stil diferit de cel vechi, specific secolului al XVII-lea, datorat pătrunderii formelor de influenţă muntenească şi orientală. S-au păstrat icoane vechi şi lespezi funerare din secolele XV-XVI.


După înfrîngerea lui Ioan Vodă cel Cumplit în bătălia de la Roșcani din 11 iulie 1572, turcii și tătarii au invadat Moldova. La apropierea lor de Mănăstirea Rîșca, călugării au coborît clopotele din turn și le-au aruncat în iazul din fața mănăstirii, ca nu cumva să le ia păgînii pentru a face gloanțe din ele. Apoi au fugit prin păduri pentru a se adăposti. Mănăstirea a fost prădată de tătari.Timp de aproape jumătate de veac mănăstirea a rămas în ruină, mai exact pînă în 1611, an în care marele vornic al Ţării de Jos, Costea Băcioc, a refăcut-o pe cheltuiala sa. Din acel an şi pînă în 1617, cu banii şi cu sprijinul acestui mare vornic, s-au început lucrările de refacere a bisericii, adăugînd vechiului sfînt lăcaş un pridvor care a dublat dimensiunile edificiului.


Mănăstirea Rîşca a fost jefuită în anii 1686, 1691, 1697, pentru ca în 1716, sub domnia lui Mihai Racoviţă, să fie pustiită de tătari. Ultima vitregie asupra acestei aşezări monahale a venit în anul 1821, cînd a fost prădată de 40 de turci. Mănăstirea a fost refăcută între anii 1823-1827 de arhimandritul Isaia Rîşcanul, egumenul de atunci. În luna decembrie a anului 1921 un incendiu a distrus arhondaricul, acoperişul bisericii şi o parte din chilii. Reparaţiile au început în 1923 şi au fost finalizate în 1931.


Pictura interioară şi exterioară a mănăstirii Rîșca a fost executată între 1551-1554. Stamatello Kontras din Zante a fost pus de Alexandru Lăpuşneanu să zugrăvească biserica. A folosit pictura tradiţională din vremea lui Petru Rareş cu înnoiri, atît în tematica iconografiei din exterior, cît şi în stilul influenţat de noutăţile pe care Renaşterea le-a adus din vestul peninsulei Balcanice. Remarcabil este tabloul votiv care-l înfăţişează pe Petru Rareş şi familia sa.


Prin poziția ei retrasă, Mănăstirii Rîșca i s-a dat și destinația de a fi închisoare pentru călugării vagabonzi și îndeosebi pentru boierii răzvrătiți împotriva domnitorului Moldovei. Din ordinul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), în anul 1844, a fost închis timp de șase luni într-o încăpere din turnul clopotniță de la Rîșca marele istoric și om de stat Mihail Kogălniceanu, surghiunit pentru ideile sale politice inovatoare. Aici Kogălniceanu a scris „Fragmente scoase din cronicile Moldovei și Valahiei, pentru a sluji la istoria lui Petru cel Mare, Carol al X-lea, Stanislav Lezinschi, Dumitru Cantemir și Constantin Brîncoveanu“, publicată la Iași în 1845, în două volume.


 În pridvorul bisericii se află piatra de mormînt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseț povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, Petru Rareș, precum și lespedea funerară a mamei lui Alexandru Lăpușneanu.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load