Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Din Germania fug familii în Rusia, din cauza justiției juvenile

3 feb. 2018,, 17:45   Externe
7438 4

Împrejurimile orașului Obninsk devin centru de atracție pentru familiile care au fugit din Germania de justiția juvenilă.

Am scris despre familia Minich, care a fugit din Germania în Rusia pentru a-și proteja copiii. Pe unul dintre ei totuși nu au reușit să-l ia cu sine. Ei nu au încă nicio legătură cu fiica lor adolescentă, deși mulți încearcă să îi ajute pe părinți să intre în contact cu ea. Și iată că recent Katharina Minikh a sunat la redacție și ne-a spus că o altă familie care a fugit din Germania a venit în Rusia. Cu cîteva zile în urmă, Andreas, Carola, cei doi copiii ai lor și patru nepoți s-au stabilit în raionul Maloiaroslaveț.

De ce totuși a trebuit această familie să-și părăsească țara și să fugă rapid în Rusia? Tăvălugul justiției juvenile s-a pornit din cauza nepotului lui Andreas și Carolei. El mergea la școală, mama aștepta un al doilea copil. Ea primea indemnizații în calitate de mamă singură.

Și s-a întîmplat așa că băiatul a rămas fără mese școlare, din cauza unor confuzii în plată. Astfel, toți elevii mîncau la cantină, dar pe el îl aduceau acolo, însă îl lăsau flămînd. Mama s-a plîns: de ce își bat Joc de fiul ei?

Și ca urmare a acestui fapt, lucrătorii sociali au început să urmărească familia, intervenind activ în viața tinerei mame. „Totul a crescut ca un bulgăre de zăpadă, își amintește Andreas. Am simțit că nepotul ar putea fi luat și fiica înțelegea asta. Ce să faci, unde să fugi? Am ales Rusia, deși noi înșine sîntem germani nativi. (Cîndva am trăit în RDG, studiam limba rusă la școală, ne spuneau despre țara dvs.) Apoi ne-au sunat și ne-au spus că trebuie să-l ducem pe nepotul nostru la orfelinat. Singuri să-l dăm. Firește, în aceeași zi am cumpărat bilete și am plecat din Germania.”


Viața în mașină

În Rusia ei se află deja al doilea an. La început au încercat să se stabilească la Moscova. Nu au reușit. Statut oficial de refugiați nu le-a fost acordat, ceea ce înseamnă că era posibilă obținerea unui loc de muncă numai ilegal. Cu ce să trăiască, pe ce să închirieze o locuință?

Au venit momente atît de grele, încît, la un moment dat, familia cu copii, inclusiv de pînă la trei ani, s-a pomenit în stradă, fiind nevoită să doarmă într-un minibus vechi – în altă parte nu aveau unde.

Ajutorul a venit din partea Patriarhiei. Anume acolo familia a fost ajutată să fie direcționată în regiunea Kaluga, astfel încît să poată ajunge acolo și să înceapă să înregistreze toate documentele necesare pentru obținerea statutului oficial.

„Sînt de profesie geofizician”, spune Andreas. Aceasta este o specialitate căutată, sper că voi putea să obțin un loc de muncă pe profil. Dar dacă nu, nu e grav. Am lucrat și șofer de cursă lungă, am însușit multe alte specialități, nu ne vom pierde.”

Familia își leagă viitorul de Rusia. „Nu ne putem întoarce în Germania, chiar dacă am vrea, explică Andreas. Casa noastră este sigilată, noi înșine sîntem dați în căutare și, de îndată ce intrăm în Europa, riscăm să fim trimiși direct la închisoare.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?