Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

De ce avocatul lui Efremov a fost condamnat cu suspendarea pedepsei?

7 sep. 2020,, 08:07   Externe
5932 1

Avocatul actorului Mihail Efremov, Elman Pașaev a avut un cazier judiciar în baza articolului 330 din Codul penal al Federației Ruse ("Samovolnicie"). Despre acest lucru a aflat publicația "Komsomolskaia Pravda".

Potrivit publicației, competența lui Pașaev a fost pusă la îndoială în cadrul ședinței de judecată în dosarul privind accidentul mortal cu participarea lui Efremov. Se remarcă faptul că condamnarea cu suspendare a lui Pașaev a expirat cu patru zile înainte de accidentul lui Efremov, ceea ce a permis avocatului să preia cazul fiind o persoană absolut liberă, transmite lenta.ru.

De asemenea, s-a dovedit că cauza condamnării avocatului este bătaie și amenințări. Juristul a încercat să restituie banii unei doamne care a plătit pentru eliberarea din arest, închiderea dosarului penal împotriva ei și ajutorul pentru evadarea din țară. Omul care a primit banii nu și-a îndeplinit obligațiile, iar atunci femeia s-a adresat la Pașaev pentru ca acesta să-i ajută să-și restituie banii.

În loc să întoarcă banii, bărbatul bătut a mers la poliție. Pașaev și-a recunoscut parțial vina și a restituit prejudiciul material victimei. În plus, el a prezentat caracteristici bune de la locul de reședință și de muncă, diplome, premii, a indicat că este tatăl unui copil minor, precum și este implicat activ în viața publică. Curtea a considerat toate aceste fapte ca circumstanțe atenuante.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?