COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Date personale de la 9 milioane de călători, furate de hackeri

Date personale de la 9 milioane de călători, furate de hackeri

Compania aeriană low-cost EasyJet a recunoscut că un „atac cibernetic extrem de sofisticat” a afectat aproximativ nouă milioane de clienți.

Operatorul precizează că au fost furate adresele de email și detaliile de călătorie, iar în cazul a 2.208 clienți au fost accesate și datele de pe card, informează BBC.

EasyJet a declarat că a luat cunoștință de atacul care a avut loc în ianuarie și că a informat autoritățile din Marea Britanie, care acum investighează cazul. Compania a declarat pentru BBC că a fost în măsură să anunțe clienții ale căror detalii ale cardurilor de credit au fost furate, la începutul lunii aprilie.

Atacul cibernetic a fost făcut public acum pentru a avertiza cele nouă milioane de clienți ale căror adrese de e-mail au fost furate.

„Tratăm extrem de serios problemele de securitate și continuăm să investim pentru a îmbunătăți sistemul nostru. Sfătuim clienții să fie precauți cu privire la orice comunicare pe care o primesc pe email”, avertizează reprezentanții operatorului aerian.


„Oricine a cumpărat vreodată un bilet la EasyJet este sfătuit să fie extrem de prudent atunci cînd deschide e-mailuri de acum încolo. E-mailurile de tip phishing ar putea fi folosite în orice moment”, susține Ray Walsh, un expert în securitate cibernetică, consultat de BBC.

În general, detaliile personale pot fi folosite de infractori pentru a accesa conturile bancare, pentru a deschide conturi noi sau pentru a obține împrumuturi.

Milioane de persoane ale căror adrese de e-mail și detalii de călătorie au fost accesate vor trebui să își schimbe parolele și să fie atenți la orice tranzacții neașteptate.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load