Danemarca vrea să interzică purtarea vălului islamic

Danemarca vrea să interzică purtarea vălului islamic

Danemarca vrea să interzică purtarea vălului islamic integral în locurile publice, pe motiv că „este incompatibilă cu valorile societății”, potrivit ministrului danez de Justiție, Soren Pape Poulsen.

Excepţie vor  face articolele vestimentare purtate pe timp de iarnă pentru a proteja împotriva frigului, precum fularele, dar şi costumele şi măştile de carnaval sau Halloween. Ministrul danez de Justiţie a explicat care este motivul pentru care purtarea vălului islamic va fi interzisă, iar nerespectarea legii va fi aspru pedepsită. 

„Este incompatibilă cu valorile societăţii daneze sau cu respectul faţă de comunitate ascunderea feţei în întîlnirile din spaţiile publice”, a declarat Soren Pape Poulsen. Persoanele care nu vor respecta noua lege vor plăti scump, 1000 de coroane daneze la prima abatere, adică aproximativ 165 de dolari. Dacă vor continua să îţi acopere faşa vor scoate din buzunar pînă la 10.000 de coroane, la cea de-a patra nerepectare a prevederii, informează Agerpres.

Poulsen este liderul Partidului Conservator, membru în coaliţie tripartită minoritară de centru-dreapta. Atît social-democraţii, cea mai mare formaţiune de opoziţie, cît şi Partidul Poporului, care susţine coaliţia, sprijină această interdicţie.

O parte a musulmanelor consideră hijab-ul, în varianta sa cea mai populară, a fi o cerinţă religioasă, o manifestare a credinţei şi a supunerii faţă de divinitate. Fără a fi forţate de cineva, ele aleg acest tip de vestimentaţie şi îi ataşează o serie de semnificaţii spirituale. Alte musulmane sînt într-adevăr constrînse de către familie sau soţ să îşi acopere într-un mod mai extins corpul. Alte femei musulmane poartă hijab-ul pur şi simplu pentru a perpetua o tradiţie culturală şi socială specifică. Nu sînt persoane religioase, dar doresc să-şi manifeste apartenenţa la un anumit grup etnic prin vestimentaţie, explică Adevărul.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load