X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Cum explică președintele Ecuadorului decizia de a-i retrage azilul lui Julian Assange

15 apr. 2019,, 09:45   Externe
2013 0

Julian Assange a încălcat în mod repetat termenii azilului politic și a încercat să folosească ambasada ecuadoriană din Londra pe post de centru de spionaj, a declarat Lenin Moreno, președintele Ecuadorului, într-un interviu acordat pentru The Guardian.

Lenin Moreno a mai spus că a primit un angajament scris din partea Marii Britanii că drepturile fundamentale ale lui Julian Assange vor fi respectate și că acesta nu va fi trimis într-un loc în care ar putea fi condamnat la pedeapsa cu moartea.

Fondatorul WikiLeaks, în vîrsta de 47 de ani, a fost arestat, joi dimineață, după ce președintele Ecuadorului i-a retras, dreptul de azil în ambasada sa din Londra, acolo unde el stătuse aproape șapte ani. În primul său interviu de după arestarea lui Assange, Lenin Moreno a negat că a acționat ca represalii pentru modul în care documente care aveau legătură cu familia lui au fost „scurse” și a declarat că regretă că fondatorul WikiLeaks a folosit ambasada pentru a interfera cu democrațiile altor țări, a notat The Guardian.

„Orice încercare de a destabiliza este un act condamnabil pentru Ecuador pentru că sîntem o națiune suverană și respectăm politica fiecărei țări”, a spus Moreno. „Este regretabil că, de pe teritoriul nostru și cu permisiunea autorităților guvernului anterior, au fost furnizate facilități în cadrul ambasadei Ecuadorului din Londra pentru a interveni în procesele altor state. Nu putem permite casei noastre, casei care are porțile deschise, să devină un centru de spionaj”, a precizat Moreno, care a subliniat că această „activitatea violează condițiile de azil”, iar decizia de-ai retrage lui Assange azilul „nu este arbitrară, ci se bazează pe dreptul internaţional”. Preşedintele Ecuadorului l-a acuzat pe Assange că a intervenit în „procesele altor state” făcînd referire la publicarea de către WikiLeaks a unor documente ale Vaticanului, la începutul acestui an.

După publicarea acestora, o serie de membri ai WikiLeaks l-au vizitat pe Assange la ambasada ecuadoriană, sugerînd autorităților de la Quito că acesta are încă legături cu organizația. WikiLeaks a mai acuzat autoritățile ecuadoriene că îl spionează pe Assange și că oferă informațiile astfel obținute serviciilor britanice și americane. Lenin Moreno a insistat că decizia lui de a coopera cu Marea Britanie pentru a-l scoate pe Assange din ambasadă a fost una care a aparținut guvernului lui și nu a fost forțată de nicio putere exterioară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?