X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Croația: Miniştrii îşi donează salariul pe o lună pentru a-și ajuta țara

25 mar. 2020,, 12:14   Externe
2641 2

Membrii guvernului croat îşi vor dona salariul pe luna martie pentru a contribui la înlăturarea consecinţelor seismului care a avut loc duminică, soldat cu un mort şi 26 de răniţi, precum şi cu pagube notabile în capitala Zagreb, relatează marţi agenţia EFE.

''Este o ocazie pentru noi toţi să demonstrăm unitate, solidaritate şi responsabilitate, pentru a putea depăşi combinaţia a două crize, cea a coronavirusului şi a cutremurului de la Zagreb'', a declarat premierul Andrej Plenkovic.

Cei 21 de miniştri ai guvernului croat au un salariu de bază de circa 2.700 de euro pe lună, transmite agerpres.ro.

De asemenea, premierul Andrej Plenkovic a prezentat marţi un pachet de măsuri ce însumează circa patru miliarde de euro şi este menit să atenueze efectele economice negative ale măsurilor adoptate pentru a stopa epidemia de COVID-19, pînă în prezent Croaţia avînd confirmate 382 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un deces.

Măsuri similare de susţinere a economiei şi a locurilor de muncă au fost anunţate şi de Slovenia vecină în cadrul unui pachet de circa două miliarde de euro, ţară ce are 480 de persoane infectate cu coronavirus şi patru decese. Guvernul sloven a decis şi reducerea cu 30% a salariilor funcţionarilor, cu excepţia celor din sectoarele critice în combaterea epidemiei, precum cel sanitar, angajaţii acestora avînd salariile mărite cu pînă la 200%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?