Cine o va înlocui pe Meghan Markle în serialul ”Suits”

Cine o va înlocui pe Meghan Markle în serialul ”Suits”

Actriţa americană Katherine Heigl o va înlocui pe Meghan Markle în serialul de televiziune "Costume/ Suits", după ce logodnica prinţului Harry al Marii Britanii s-a retras din distribuţie, informează huffingtonpost.com.

Producătorul USA Network anunţa, în noiembrie 2017, că Meghan Markle nu va mai juca în sezonul al optulea al serialului - care urmăreşte viaţa unor avocaţi din New York -, actriţa americană urmînd să se căsătorească în luna mai a acestui an cu prinţul Harry al Marii Britanii.

Din acest motiv, producătorii s-au orientat spre actriţa Katherine Heigl, pe care fanii serialului "Anatomia lui Grey/ Grey's Anatomy" o cunosc foarte bine. Heigl, recompensată cu un premiu Emmy în 2007, a jucat rolul medicului chirurg Izzie Stevens, timp de cinci ani, în serialul creat de Shonda Rhimes.

Katherine Heigl nu va relua rolul lui Meghan Markle, acela al asistentei juridice Rachel Zane, ci va avea unul nou, pe cel al unei partenere în compania Pearson Specter Litt, Samatha Wheeler, care va provoca posibile conflicte în rîndul angajaţilor.

După ce a părăsit serialul "Grey's Anatomy", în urma unor conflicte cu Rhimes, Katherine Heigl a jucat doar în alte două serii, "State of Affairs" şi "Doubt", precum şi în cîteva comedii pentru marele ecran în care nu a strălucit în mod deosebit - "Un pic însărcinată/ Knocked Up", "27 de rochii/ 27 Dresses", "Viaţa aşa cum este ea/ Life As We Know It" şi "New Year's Eve".

Cea de-a doua parte a sezonului al şaptelea al serialului "Suits" va fi difuzată în SUA din 28 martie, după şase luni de pauză. Filmările pentru sezonul al optulea vor debuta în aprilie, la Toronto.

În vîrstă de 36 de ani, Meghan Markle a jucat mai multe roluri mici în seriale TV, pînă la cel al lui Rachel Zane din serialul "Suits", în care a apărut în perioada 2011 - 2017. Actriţa a mai jucat în filme precum "Aminteşte-ţi de mine/ Remember Me" şi "Şefi de coşmar/ Horrible Bosses". A renunţat la cariera de actriţă după logodna cu prinţul Harry, în vîrstă de 33 de ani, în noiembrie 2017, dar a spus că va continua activităţile caritabile în care deja era implicată.

Prinţul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a, al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi actriţa Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai, la castelul Windsor, reşedinţă regală de peste 1.000 de ani.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load