Cine ar putea fi succesoarea Angelei Merkel

Cine ar putea fi succesoarea Angelei Merkel

Revista germană Der Spiegel vorbește despre posibilul succesor al Angelei Merkel. Sau mai bine zis, despre succesoarea cancelarei.

La cea de-a 55-a aniversare a semnării Tratatului de la Élysée, istoricul acord de prietenie postbelică dintre Germania și Franța, Angela Merkel a susținut un discurs privind viitorul Uniunii Europene. Ea s-a ferit de reproiectări ambițioase, spunînd că preferă o "viziune a pașilor concreți" pentru a integra continentul. Ea a mai spus că întrebarea cu privire la momentul în care Germania va avea în cele din urmă un nou guvern rezonează mult dincolo de frontierele țării.

Dar lunea trecută, la Saarbrücken altcineva decît cancelarul german a oferit o analiză a stării UE. A fost Annegret Kramp-Karrenbauer, guvernatoarea creștin-democrată a regiunii Saarland, un stat cu mai puțini locuitori decît orașul Köln, notează Der Spiegel.

Dar ceea ce are de spus despre Germania și Europa a fost cît se poate de interesant, în special din perspectiva cancelarului Merkel.

Dacă Merkel va conduce guvernul, Kramp-Karrenbauer va fi membră a noului său cabinet de la Berlin - și va avea probabil un portofoliu important precum Ministerul de Externe sau Ministerul Muncii. Dar Merkel dorește să dea guvernatoarei din Saarland o platformă de pe care să se poată prezenta drept următoarea speranță a CDU de a prelua cancelaria federală.

Cancelarii, desigur, nu au cu adevărat puterea de a determina cine va fi succesorul lor. Dar ei pot da cu siguranță un impuls favoritului lor. Oricum, Kramp-Karrenbauer este extrem de populară în cadrul partidului, însă nu are experiență la nivel național, nici nu are un post la Berlin pentru a-și putea îmbunătăți profilul politic. Merkel ar vrea să o ajute în ambele direcții.

Este un proiect pe care Merkel l-a inițiat deja. În timpul discuțiilor preliminare ale coaliției cu social-democrații, Kramp-Karrenbauer a primit un rol-cheie. A fost singurul politician CDU negociator-șef în două grupuri de lucru diferite: politica de familie și politica de muncă.

Iar Merkel a fost extrem de mulțumită de performanța ei. Ba chiar a fost impresionată, atunci cînd Kramp-Karrenbauer a continuat să ia parte la negocieri chiar și după ce s-a lovit puternic la gît, într-un accident de mașină în timp ce mergea către Berlin pentru ultima rundă de discuții. "Dacă Kramp-Karrenbauer vrea să vină la Berlin, există un loc în cabinet pentru ea", spune un membru senior al CDU citat de der Spiegel.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load