Cînd ar putea fi relansat procesul de pace în Ucraina. Ce spune Merkel

Cînd ar putea fi relansat procesul de pace în Ucraina. Ce spune Merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, și-a exprimat luni speranța privind relansarea procesului de pace în Ucraina după alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 18 martie în Rusia, în condițiile în care acordurile de la Minsk, încheiate sub egida Berlinului și a Parisului, sunt în impas de luni de zile, relatează AFP.

„Vom vedea după alegerile din Rusia de duminică (18 martie) cum vom putea să dăm un nou impuls pentru progrese veritabile în acest proces de la Minsk”, a declarat Merkel într-o conferință de presă la Berlin, cu câteva zile înainte de scrutinul din Rusia, al cărui mare favorit este Vladimir Putin.

„Aștept deja din prima zi a semnării acestor acorduri de la Minsk să ajungem la o încetare a focului care să țină mai mult de 10 zile, este primul obiectiv”, a adăugat Merkel potrivit Agerpres.

Acordurile de la Minsk, semnate pe 12 februarie 2015, sub egida Berlinului și a Parisului, nu au dus niciodată la încheierea conflictului, deoarece Rusia și separatiștii proruși, de o parte, și Ucraina, de cealaltă, se acuză reciproc de exacerbarea tensiunilor.

Kievul și occidentalii acuză, de asemenea, Rusia că îi susține militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

O tentativă de a înființa o misiune de „căști albastre” nu a reușit, în pofida unui acord de principiu al părților în conflict și a unor negocieri care au durat luni de zile.

Întrebată în legătură cu o eventuală ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei în legătură cu conflictul din Ucraina, Angela Merkel a subliniat că acest subiect nu este la ordinea zilei. „Doresc să avem mai întâi progrese și apoi să putem discuta despre problema sancțiunilor. Dar trebuie să fie progrese bune și importante”, a mai spus cancelarul german.

Conflictul dintre armata ucraineană și separatiști s-a soldat cu peste 10.000 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014.

 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load