Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cinci dintre cele mai puternice economii ale lumii se îndreaptă spre criză

15 aug. 2019,, 21:30   Externe
3102 0

Cinci mari economii sînt în risc de recesiune. Nu va dura mult pînă să ajungă în criză, scrie CNN. Economia Marii Britanii a mers prost în al doilea trimestru al anului, iar în Italia, creșterea economică a stagnat. Cifre publicate miercuri arată că economia Germaniei, a patra cea mai puternică din lume, s-a contractat în ultimele trei luni.

Şi Mexicul tocmai ce a evitat o recesiune – definită în mod uzual ca fiind două trimestre consecutive de contracţie a economiei – dar este de aşteptat că economia sa va rămîne slabă în acest an. Informaţiile economice existente sugerează, de asemenea, că Brazilia va aluneca într-o recesiune al doilea trimestru al acestui an.

Germania, Regatul Unit, Italia, Brazilia şi Mexicul se află printre cele mai puternice 20 de economii ale lumii. Singapore şi Hong Kong, economii ceva mai mici dar care sînt centre economice, financiare şi comerciale foarte importante, suferă şi ele.

Deşi creşterea economiilor e afectată de un cumul de factori specific fiecărei ţări, scăderea dramatică a încrederii investitorilor şi problemele de producţie au înrăutăţit situaţia.

Masiva economie chineză gâfâie şi ea – creşterea acesteia a încetinit considerabil, cunoscând acum cel mai redus nivel din ultimele trei decenii. Faptul că se află într-un război comercial cu Statele Unite nu ajută situaţia economiei sale.


Fondul Monetar Internaţional şi-a recalibrat predicţia de creştere economică la nivel global la 3,2%, cel mai redus nivel din 2009, anul marii crize financiare. FMI şi-a modificat, de asemenea, predicţia pentru 2020 la 3,5%.

Investitorii sînt din ce în ce mai îngrijoraţi şi se aşteaptă la o recesiune la nivel global în următoarele 12 luni.

Brexitul, războiul comercial SUA-China şi productivitatea redusă, cauzele problemelor economice

Economia germană se bazează pe exportatorii care vând un număr foarte mare de bunuri în China şi Statele Unite, însă acum se confruntă cu problema unei scăderi a vânzărilor de autoturisme, unul dintre sectoarele sale cele mai importante.

„Nivelul PIB-ului actual marchează finalul unei epoci de aur a economiei germane”, a declarat Carsten Brzeski, economist german.

Brexitul fără acord este, de asemenea, un generator de instabilitate chiar şi în condiţiile în care nici măcar nu avut loc încă. Deşi Regatul Unit va fi cel mai lovit de un Brexit dezordonat, şi Germania va suferi de pe urma acestuia.

Economia britanică ar putea să-şi revină gradual, deşi creşterea nu va mai fi la fel de mare cum ar fi fost dacă ar fi rămas parte a Uniunii Europene, în condiţiile unui Brexit cu acord. Dar dacă noul prim-ministru britanic îşi va îndeplini visul Brexitului dur, atunci recesiunea va fi inevitabilă pentru Marea Britanie.

În Italia, productivitatea redusă, şomajul crescut în rîndul tinerilor, datoria imensă şi instabilitatea politică sînt de principalii factori care sufocă economia ţării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?