Ce a păţit un turist, după ce a găsit un telefon în Thailanda

Ce a păţit un turist, după ce a găsit un telefon în Thailanda

Chris Dodd, un turist britanic în vîrstă de 29 de ani din Poole, a fost arestat de autoritățile thailandeze, după ce a luat de pe jos un telefon pe care îl găsise în aeroportul din Chiang Mai.


Astfel, el a petrecut aproape două săptămîni după gratii, după ce a luat din aeroport un telefon găsit pe jos, pe care l-a dus la hostelul la care era cazat. Dodd a fost identificat pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și reținut.


Britanicul se cazase la 10 minute de aeroport și a lăsat telefonul în cameră, după care a plecat să își ia ceva de mîncare. Cînd s-a întors, îl aștepta poliția thailandeză. El a încercat să se apere spunînd că avea de gînd să îl predea ulterior, însă a fost totuși pus sub acuzare pentru furt, informează Daily Mail.


Pentru acest gest, bărbatul de 29 de ani risca să petreacă cinci ani după gratii, în condițiile în care mutarea unui obiect care nu-i aparține unei persoane într-un alt loc este considerat furt sub legea thailandeză.


A scăpat de acuzații abia după ce familia a reușit să strîngă peste 20.000 de lire, pentru ca el să fie eliberat.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load