Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Canada: Gluma unui pasager a întors din drum un avion întreg

6 feb. 2020,, 02:25   Externe
3144 0

Un avion al companiei canadiene Westjet care se îndrepta către Jamaica s-a întors de la jumătatea drumului după ce un pasager a făcut o glumă, spunînd că este infectat cu noul coronavirus, relatează Agerpres.

Avionul cu 243 de pasageri la bord efectua un zbor către Montego Bay, dar a trebuit să revină la Toronto din cauza unui ″pasager turbulent’’, a declarat purtătorul de cuvînt al companiei aeriene, potrivit Agerpres.

La două ore după decolarea din Toronto, respectivul pasager s-a ridicat de pe scaun şi a spus că a călătorit recent în China şi că s-a infectat acolo cu noul coronavirus. Prin urmare, echipajul de cabină i-a dat o mască chirurgicală şi mănuşi şi l-a izolat de ceilalţi pasageri în partea din spate a avionului.

„Ca măsură de precauţie, echipajul nostru a urmat toate protocoalele aplicabile în cazul semnalării unor cazuri de boli infecţioase la bord, inclusiv izolarea persoanei care a făcut o afirmaţie nefondată despre coronavirus’’, a precizat acelaşi reprezentant al companiei Westjet.

Respectivul pasager, în vîrstă de 29 de ani, a fost reţinut de poliţie la coborîrea din avion şi va fi judecat pe 9 martie.


De la apariţia sa în decembrie în oraşul chinez Wuhan, noul coronavirus a infectat peste 20.000 de persoane şi s-a răspîndit în mai mult de 20 de ţări. Conform ultimului bilanţ anunţat de autorităţi 425 de persoane infectate au murit pînă în prezent în China.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?