Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Brexit. Theresa May: Votul din Parlamentul britanic, amânat pentru 12 martie

24 feb. 2019,, 23:00   Externe
3148 0

Deputații din Parlamentul britanic ar putea fi nevoiți să aștepte pînă pe 12 martie pentru un vot semnificativ asupra acordului final de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, a declarat Theresa May.

Premierul a confirmat duminică reporterilor că nu va ține votul de săptămîna viitoare din Camera Comunelor în timp ce se îndrepta spre avionul care a dus-o la Sharm El Sheikh, în Egipt, unde urmează să discute despre Brexit pe marginea summitului UE-Liga Statelor Arabe, informează Deutsche Welle.

Pentru premierul britanic va fi o săptămînă critică deoarece deputații din Camera Comunelor se așteptau să voteze înțelegerea pe care echipa de negociatori ai lui May ar fi obținut-o la Bruxelles.

Fără un acord de retragere revizuit pe care sa-l prezinte parlamentarilor miercuri, aceasta a promis că va depune o moțiune amendabilă, care va permite deputaților să aibă o altă șansă să încerce să blocheze un scenariu ,,no-deal”.

,,Echipa mea se va întoarce marți la Bruxelles. Ca urmare a acestui fapt, nu vom putea ține votul din parlament săptămîna aceasta, dar ne vom asigura că acest lucru se va întîmpla pînă la data de 12 martie. Pentru că este încă în mîinile noastre să părăsim UE pînă pe 29 martie și asta este ceea ce intenționăm să facem”.


Amber Rudd, ministrul muncii și al pensilor, se numără printre trei miniștri care au amenințat în mod public să sfideze prim-ministrul prin sprijinirea un efort de a forța guvernul să extindă articolul 50 în cazul în care nu va exista niciun acord de retragere revizuit pînă la mijlocul lunii martie.

Rudd a publicat sîmbătă, pentru Daily Mail, împreună cu David Gauke, ministrul justiției și cu ministrul afacerilor, Greg Clark, un avertisment cu privire la consecințele unui Brexit ,,fără acord”.

Întrebată ce părere are despre sfidarea deschisă din partea celor trei miniștri ai cabinetului care au amenințat că demisionează, May a spus:

,,Am recunoscut și eu și alții că există opinii puternice în această privință. Ce facem colectiv ca un guvern și ca un cabinet este să lucrăm pentru a obține acel acord.”

May a impus termenul limită de 12 martie pentru vot, deoarece ar trebui să aibă loc înainte de declarația de primăvară a premierului din 13 martie, au declarat surse din Downing Street.

Theresa May a ignorat apelurile din interiorul cabinetului de a adopta un nou curs de acțiune.

,,Ceea ce vedem în jurul mesei cabinetului sînt viziuni puternice asupra problemei Europei. Ceea ce facem, însă, ca guvern este să ne asigurăm că facem tot ce putem pentru a părăsi Uniunea Europeană în baza unei înțelegeri”, a spus aceasta.

,,Oamenii vorbesc despre prelungirea articolului 50 ca și cum asta ar rezolva problema cînd, de fapt, nu o rezolvă. Este doar o amînare pentru luarea unei decizii. Și va veni un moment cînd trebuie să luăm această decizie.”

Întrebată ce ar face dacă ar pierde votul din Parlament asupra unui acord revizuit, May a răspuns:

,,De ce oamenii încearcă mereu să caute următorul lucru după următorul lucru, după următorul lucru? Este inutil, ar trebui să ne concentrăm asupra a ceea ce facem acum, cînd lucrăm pentru a obține o înțelegere și pentru a o supune unui vot hotărîtor, dorind să o văd adoptată de Camera Comunelor, după care să plecăm (din Uniunea Europeană, n.r.) pe 29 martie”.

,,Parlamentul dorește să vadă schimbări în privința mecanismului de backstop. Lucrăm cu UE în acest sens. Accentul nostru se pune pe plecarea în baza unui acord. Intenția mea este să lucrez avînd o înțelegere.”, a mai adăugat May.

Într-o notă separată, premierul britanic a promis 200 de milioane de lire sterline pentru a ajuta victimele războiului din Yemen cînd a ajuns în Egipt.

,,Ne jucam rolul si vom continua să facem acest lucru, dar mai sînt multe pe care noi le putem realiza ca o comunitate internațională”, a spus aceasta.

,,La summitul din Egipt, voi invita partenerii noștri din Europa și din regiune să continue să ofere ajutorul care este atît de necesar”, a mai declarat Theresa May.

May se va întîlni cu o delegație saudită duminică și este posibil să ridice, de asemenea, problema uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi.

Discuția despre Brexit nu se înscrie pe agenda oficială a reuniunii inaugurale a conferinței UE-Liga Statelor Arabe, dar premierul Theresa May este așteptată să aibă întîlniri cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, mai tîrziu duminica aceasta, și luni, cu cancelarul german Angela Merkel.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?