COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Boris Johnson blochează o iniţiativă de a o invita pe Nicola Sturgeon la şedinţele guvernului britanic

Boris Johnson blochează o iniţiativă de a o invita pe Nicola Sturgeon la şedinţele guvernului britanic

Premierul Boris Johnson a blocat un plan ce viza invitarea prim-ministrului scoţian Nicola Sturgeon la şedinţele cabinetului de miniştri britanic, a relatat marţi ziarul Financial Times, citat de Reuters.


Propunerea a fost făcută de către ministrul de stat în guvernul britanic, Michael Gove, considerat numărul doi al cabinetului premierului Boris Johnson, ca o modalitate de a stăvili sprijinul crescînd al societăţii din Scoţia în favoarea independenţei, oferindu-i liderei Partidului Naţional Scoţian (SNP) - cel mai mare partid politic din Scoţia - o participare directă la reuniunile politice care au impact asupra întregii Marii Britanii, a relatat FT.

'Lui Johnson nu îi place ideea ca Sturgeon să fie considerată ca fiind la acelaşi nivel politic ca el', a declarat o sursă, citată de publicaţia britanică, transmite agerpres.ro.

În Scoţia, 54% dintre locuitori se pronunţă în prezent în favoarea independenţei, conform unui recent sondaj, motivat şi de percepţia că guvernul semiautonom al Scoţiei a gestionat epidemia de COVID-19 mult mai bine decât guvernul Regatului Unit.

La sfârşitul lunii iulie, Johnson a efectuat o vizită în Scoţia, într-o încercare de a îndepărta riscul unui nou referendum asupra independenţei, pe fondul tensiunilor crescînde între Londra şi Edinburgh.

Guvernul de la Edinburgh, favorabil independenţei Scoţiei, potrivit Reuters - o opţiune susţinută de acum de o majoritate restrînsă a populaţiei, conform unor sondaje de opinie - refuză să părăsească Uniunea Europeană şi îl acuză pe Boris Johnson că a gestionat nesatisfăcător criza sanitară.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load