X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Boeing anunță schimbări de software la avionele 737 MAX

12 mar. 2019,, 19:15   Externe
1859 1

Reprezentanții companiei Boeing au precizat, într-un comunicat de presă, că modelul 737 MAX este „un avion sigur, proiectat și construit de angajați competenți” și au transmis că lucrează de cîteva luni la implementarea unei actualizări de software.

„În ultimele luni și imediat după prăbușirea zborului 610 al companiei Lion Air, Boeing a lucrat la dezvoltarea unui software de control pentru avioanele 737 MAX, al cărui scop este să asigure o mai bună siguranță a aeronavei. Aceste măsuri au avut ca scop modernizarea legislației pentru controlul Sistemului de Augmentare a Caracteristicilor de Manevrare (MCAS), îmbunătățirea manualului aeronavei, cît și pregătirea echipajului.”

Reprezentanții Boeing mai precizează că au colaborat cu Administrația Aviatică din SUA pentru dezvoltarea, planificarea și acreditarea acestei „îmbunătățiri de sistem”, care va fi instalată pe aeronavele 737 MAX în următoarele săptămîni.

„Îmbunătățirile se bazează și pe feedback-ul primit de la clienți”, se mai precizează în comunicatul Boeing.

Sistemul instalat de Boeing pe avioanele 737 MAX, cunoscut drept „Sistemul de Augmentare a Caracteristicilor de Manevrare” (MCAS), are ca scop să prevină cabrarea aeronavei.


„Acest sistem a fost testat înainte să intre în funcțiune. MCAS nu controlează avionul, atunci cînd e vorba despre un zbor obișnuit, ci îmbunătățește „comportamentul” avionului atunci cînd ceva nu funcționează normal. În Manualul de operare și utilizare al avionului sînt menționate procedurile de siguranță prin care piloții pot să remedieze situația, în cazul în care un senzor defect transmite informații eronate privind unghiul de atac.”

Totodată, ei au transmis condoleanțe celor care și-au pierdut apropiații în incidentul aviatic din Etiopia.

„O echipă tehnică este la locul accidentului pentru a oferi asistență tehnică, sub coordonarea autorităților etiopiene care investighează acest caz. Deși ancheta este într-o fază incipientă, încercăm să înțelegem care sînt cauzele producerii accidentului.”

În comunicatul de presă mai sînt incluse și o serie de întrebări și răspunsuri legate de accidentul aviatic din Etiopia.

Faceți aceste schimbări din cauza incidentului în care a fost implicat un avion al companiei Ethiopian Airlines?

„Lucrăm la îmbunătățirea de software de cîteva luni și este în curs de certificare. Plănuim să le impementăm pe aeronavele 737 MAX în următoarele săptămîni”, subliniind că acest sistem poate fi actualizat în aproximativ o oră.

Este Sistemul de Augumentare a Caracteristicilor de Manevrare un factor care a contribuit la producerea accidentului?

„Ancheta este la început și ar fi inadecvat să speculăm. Toate întrebările trebuie adresate celor responsabili de anchetă.”

Reprezentanții Beoing au dat asigurări că avioanele 737 MAX sînt „sigure”, iar că planul de măsuri anunțat „va face aeronava și mai sigură.”

157 de persoane au murit, duminică, după ce un avion Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbușit. Același tip de aeronavă a fost implicat și în tragedia din Indonezia, de la finalul lui octombrie 2018, cînd 157 și-au pierdut viața.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?